Bijuteria ascunsă pe Valea Lotrului: cascada lui Ciucă/Scoruș, Munții Căpățânii
Data: 25 noiembrie 2018. Echipa: cu ghid ( Ioan Stoenică ). Traseu: Lacul Mălaia--Cascada Scorușu--lacul Mălaia. După aventura trăită cu o zi înainte pe creasta munților Latoriței , s-a decis ca duminica să fie rezervată unui traseu mai prietenos. Urma să mergem către o cascadă nu foarte cunoscută publicului larg, cascada Scoruș sau cascada lui Ciucă . Marcajul începe chiar de lângă lacul Mălaia, unde se găsește un indicator, dar google maps-ul e mult mai precis decât aș putea vreodată să explic eu.