Echipa

Matei 

Pe Creasta Pietrei Mici, Piatra Craiului

Studiază Chimie la University of Manchester.

C: Spune-ne ceva despre tine!

Matei: Este foarte simplu: țin cu Rapid, râd la propriile glume și urăsc luna septembrie.

C: Ce ne poti spune despre mersul pe munte?

Matei: Încă nu mi-am dat seama dacă merg pe munte pentru munte sau pentru persoanele cu care merg (mai puțin atunci când te trezesc devreme într-un mod foarte brutal. Atunci compania ia puncte în minus). Probabil că ambele au rolul lor. 

Bonus: de pe munte nu au voie sa lipsească eșarfa/fularul cu Rapid și o sticlă de Pepsi pentru momentul în care ajungi pe vârf. Evident, sticla o lași acolo ca suvenir pentru alții (SARCASM)... Ah da și bocancii, nu poți pe munte fără bocanci. Sau poți, dar sunt șanse mari să mergi doar o dată, iar traseul să fie doar dus.

C: Dar despre calatoriile din vara asta?

Matei:

1. Nu este o idee bună să mergi pe munte fără ceva pe cap. Bine, asta dacă nu vrei insolație și tot ce implică ea.

2. Frontală, frontală șiii frontală. (eu tot nu mi-am luat, dar nu am spus nicăieri că iau decizii bune).

3. Ar fi o idee să nu se facă trasee peste puterile celor din grup (cough Negoiu cough).

4. IZOPREN!!!


Dragoș

Înainte de Cabana Piatra Mare :))

Tocmai a absolvit Computer Science la University of Birmingham.

Este Viteza 1 pe munte (sau viteza a 5-a la mașini), salvatorul nostru în tura pe Negoiu (va urma) și neînfricat când vine vorba de urși. Fun fact, odată și-a uitat bocancii acasă și și-a cumpărat o pereche nouă de la Decathlon Pitești pentru că "oricum avea nevoie".

C: Ce ne poti spune despre mersul pe munte?

Dragoș: Nu este cu nimic diferit față de mersul în oricare altă parte, doar pui un picior în fața celuilalt. Pe munte faci asta de foarte foarte multe ori.

C: Dar despre calatoriile din vara asta?

Dragoș: Cel mai mult mi-au plăcut cele spre Negoiu și Lespezi. Și cînd am stat cu cortul.

Rareș

Pe Vf. Lespezi, Făgăraș

Absolvent al Facultății de Matematică și Informatică, acum student la Master.

Este foarte priceput cînd vine vorba de jocuri pe calculator și fotbal. Îi place să gătească burgeri și clătite. Cea mai importanta calitate a lui este aceea de șofer spre munte.

C: Ce ne poti spune despre mersul pe munte?

Rareș: Mersul pe munte este cel mai impotant hobby al meu, sunt foarte norocos să am prieteni cu care să pot călători. Mă face să mă simt liber și fericit.

C: Dar despre calatoriile din vara asta?

Rareș: Cred că am reușit să învăț ceva nou din fiecare călătorie, mai ales atunci cand am avut nevoie de Salvamont. Cea mai puternică amintire este de pe traseul de pe vârful Lespezi, momente în care doar ambiția a reusit să mă ducă pe vârf, picioarele cedaseră cu mult timp în urmă.


Adi

După Canionul 7 Scări

Adi este student la  Facultatea de inginerie in limbi straine(FILS), filiela germana in cadrul Politehnicii Bucuresti. De obicei îl strigăm “Hai Adi” pe munte. Este cel mai amuzant membru al grupului (atunci când ne onorează cu prezența) și deși îi știm toate poveștile pe dinafară, nu ne plictisim să le tot auzim. Aparent, s-a născut cu ablilitatea de a monta corturi.

C: Ce ne poti spune despre mersul pe munte?

Adi: De departe cea mai placută activitate pe care o fac vară de vară. Dacă vrei să scapi de oraș, de toată nebunia și gălăgia lui, muntele mi se pare că este cea mai bună alternativă. 

C: Dar despre calatoriile din vara asta?

Adi: Călătoriile de vara asta au fost foarte placute mai ales pentru că am avut experiențe noi. Nu cred că o sa uit vreodată că atunci când mergi cu cortul, e bine să verifici de două ori dacă ai luat sau nu salteaua de izopren.

Sebi

Lângă Lacul Călțun, Făgăraș

Sebi este student la Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București.

El ne face capul calendar pe munte cu lucruri din biologie și chimie. Îi place mult să gătească și ne-a învățat ce înseamnă muzica electro-swing. Este pasionat și de board games-uri, unde de obicei lumea se aliază împotriva lui (asta daca nu joaca Rares) și tot el câștigă.

C: Ce ne poti spune despre mersul pe munte?

Sebi: Mersul pe munte, pentru mine, înseamnă copilărie, viață și libertate. Primele mele amintiri sunt de pe munte și pentru o perioadă destul de lungă de timp, să spunem 12 ani, acesta a fost doar o amintire. Viață pentru că doar atunci când ești la un pas de moarte, apreciezi că trăiești. Libertate pentru că evadezi în acel scenariu de vis, pădurea de basm, platoul întins care iți eliberează spiritul și, în final, vârful care te face cu adevarat să te simți “pe umerii giganților”.

C: Dar despre calatoriile din vara asta?

Sebi: Aș fi vrut să pot vorbi de mai mult de o calatorie vara asta, dar când te transformi câteva luni în ceva Gollum bolnav, care mângâie obsesiv materialele de examen șoptind cu suflu de moarte “my precious”, nu pot să spun că am fost în cea mai bună formă (sau poate că am fost în cea mai bună formă sferică). Totuși, pot să povestesc despre cea mai obositoare și lungă și minunată și eliberatoare experientă din viața mea de până acum, călătoria spre vârful Negoiu și întoarcerea de acolo.

            

Nu cred ca are rost să abordez asta din punctul de vedere al itinerariului, întrucât știu că va face Cipriana asta, așa că o sa încerc să spun o poveste.

            

A fost odată ca-n povești, a fost ca niciodată, un munte care nu era munte. El era un balaur de piatră cu corp de căpcăun și cu 7 capete, și avea solzi ascuțiți de 3 zmei fioroși, dar a adormit și a împietrit și cu un dinte în sus a lăsat un vârf, vârful Negoiu. 

În căutarea aventurii eram noi, 5 aventurieri neînfricați: 4 dintre ei vizitaseră deja un corn și încă un colț al impunătorului căpcăun-balaur de piatră, iar eu care am evadat cu greu din temnița împăratului crunt, pe numele lui ce nu trebuie rostit, Examen-Împărat, am plecat la drum cu inima încărcată de o oarecare deznădejde. 

Pe spinarea monstrului plină de solzi de piatră ascuțiți ca sulițele, erau peste tot drumuri șerpuitoare și amețitoare, ce nu puteau face altceva decât a aduce și mai multă nesiguranță în inima acestui aventurier. Dar învigorat de magia dorinței celorlalți 4, corpul rănit de Examen-Împărat al acestuia a prins aripi de voință și împreună, toți 5 au ajuns in vârf. Acolo au putut să vadă întreg Universul și să se bucure de puterea pe care au dobândit-o, căci nu mai erau doar simpli oameni, erau Cei-ce-pe-Colț-au-Stat. 

Binecuvântat cu așa titlu și așa putere, nu am mai putut controla lacrimile de bucurie ce aveau să îmi părăsească ochii. Ce nu știam atunci, nici eu nici ceilalți 4 Cei-ce-pe-Colț-au-Stat, era că acele lacrimi urmau să aducă ploaia și să facă descălecarea acestui monstru o încercare dificilă. 

Pentru că în final paloșul impenetrabil al bestiei împietrite m-a rănit, și pentru că magia celorlalți 4 nu mai era suficientă să îmi poarte trupul, am ajuns în impas. Pentru a putea ajunge în siguranță acasă, a trebuit să folosim o călăuză mistică, legendarul Salv’Mont. Ghidați de aceasta forță, am reușit după multe ore să ajungem la capătul poveștii noastre, unde toți au trăit fericiți până la adânci și bătrâneți.

            

Nu se poate spune chiar în cuvinte amalgamul de sentimente ce m-au cotropit în această excursie, și poate că da, a fost mai greu și mai obositor decât țin să îmi aduc aminte, dar, cum am demonstrat și mai sus, am rămas cu o poveste de basm și o aventură pe care să o spun nepoților. 

Daca nu mă credeți că e un balaur cu 7 capete și corp de căpcăun, ajungeți într-o formă fizică foarte bună, luați echipamentul potrivit și încercați acest traseu de basm.

Cipriana 

Vârful Negoiu

Sunt studentă la Master la Facultatea de Matematică și Informatică, Universitatea din București.

Mai multe despre mine puteți citi aici.
Vreau să le mulțumesc în mod deosebit băieților pentru faptul că vara asta nu au spus niciodată "NU" (mai puțin la un singur traseu, dar vor vedea ei vara viitoare 😊 ) și pentru că s-au comportat întodeauna exemplar.