În blugi spre Vârful Moldoveanu (2544m), Făgăraș: Partea a II-a

Continuarea acestui articol.

Vârful Viștea--Cabana Podragu (bandă roșie +  triunghi roșu, 3h 30min)

Coboram destul de abrupt printr-o ceață deasă. După vreo 40 de minute ne-am așezat să mâncăm, deși nu era planificată o pauză prea curând. Priveam cu o oarecare compasiune oamenii care urcau pe partea aceea, era deja destul de târziu, panta abruptă iar vremea nu tocmai grozavă. Întrebarea standard era "dacă am ajuns pe vârf", iar răspunsul era mereu un "DA" hotărât. 

Ceață și doi oameni apropiindu-se

Cățărare

După aproape 2 ore de coborâre, o privire în spate ne-a arătat cât de mult ne-am îndepărtat. Norii se mișcau extrem de repede și Viștea-Moldoveanu erau mai mereu acoperiți. Într-o fereastră de câteva secunde, am apucat să țip la Rareș "să facă repede poză la Trapez!!!!". Se vede bine despicătura, porțiunea cea mai tehnică a crestei. 

Trapezul Viștea (stânga)-Moldoveanu (dreapta) (foto: Rareș)

Băieții

Privire în spate

Bandă roșie

La un moment dat, Rareș a venit îngrijorat și m-a întrebat dacă sunt ok; i-am spus că da, nu înțelegeam ce l-a apucat. Mi-a spus că m-a văzut călcând foarte aproape de prăpastie- cum de nu mi-a fost frică? Răspunsul meu senin a fost că prăpastia era acoperită de nori și că dacă nu o văd, nu îmi e frică de ea:)).

Matei și Dragoș

Jocuri de lumini

Eram pe traseu de 10 ore jumătate, oboseala ne prindea din urmă... știam că trebuie să ajungem la un indicator minune de la care mai sunt cam 30 minute până la Podragu, dar el întârzia să apară. Ne-am gândit chiar că poate l-am ratat, dar era imposibil, iar poteca urca. Până și Dragoș a întrebat exasperat: "Aoleu, dar cât mai avem?!".

"De ce urcăm???"

Dragoș

Călători prin ceață

:))))))

Pe-o muchie 

INDICATORUL

La 3 ore de la plecarea de pe vârful Viștea, am ajuns la indicator. Eram atât de obosiți, nici măcar gândul că am putea dormi pe băncuțe în bucătărie nu ne mai speria.

Triunghi roșu și coborâre

...o bucată de cer

Primire behăicioasă

Lacul Podragu

...și Cabana 

Câteva detalii despre Cabana Podragu: aflată la cea mai mare altitudine din munții Făgăraș (2136m), are capacitatea de 70 de locuri și este deschisă în perioada iunie-noiembrie (sau variațiuni). Are apă curentă, toaleta înăuntru și curent electric (parcă până la o anumită oră, nu sunt sigură). Acesta este site-ul.

Am intrat cu pași greoi atrăgând privirile celor care-și găteau cina la primus, pe "terasă". O armată de îngerași istoviți a cântat atunci în trompete, după ce ne-au ținut bocancii pe potecă timp de 11h 50m, mai puțin decât timpul estimat de indicatoare (yey!). Am vorbit cu cabaniera care a fost foarte drăguță și ne-a îndrumat imediat către un dormitor imens cu paturi supra-etajate. Ah, acele scări până la etajul 1 au fost un chin...Ne-am schimbat, ne-am "spălat" cu șervețele umede și am coborât să mâncăm.

M-a frapat universul pe care l-am găsit în sala de mese. Era atâta viață acolo, un du-te-vino continuu (și un miros îngrozitor, na că am zis-o). Buff-uri și obraji bronzați, discuții înflăcărate deasupra unei hărți, oameni echipați din cap până-n picioare râzând cu poftă,  estimări asupra vremii de mâine- dacă e zi de vârf sau nu. Erau oameni de munte adevărați... Inițial m-am simțit ca o intrusă (perechea mea de blugi țipa din rucsac), dar apoi am găsit un colțișor confortabil. M-am întristat și bucurat deopotrivă când am constatat că 80% erau străini. Germania, Slovacia, Ungaria, poate și alte țări aveau reprezentanți în acea seară la Podragu. Iar cabaniera mișuna printre toți nenii aia de 2m și îi punea la punct într-o secundă, nu era timp de ceartă sau nazuri. 

Așa arată fericirea; simplu

Noi aveam grijile noastre mărunte. De pildă, cine stă în picioare la coadă să comande supa? Dar cine o aduce? DRAGOȘ. Cine se duce sus să aducă geci că parcă e cam frig? TOT DRAGOȘ! Doar gândul că trebuie să ne ridicăm de pe scaun ne dădea dureri de cap și de picioare.

Acum venise vremea de cugetat. Wow. Ajunsesem în timp, domnul Moșulică nu avusese dreptate. Abia atunci am realizat că ne-a spus că suntem vai de steaua noastră doar ca să ne impulsioneze; să ne bage un morcov undeva ca să ne mișcăm cum trebuie, să înțelegem și noi că planul nostru fusese unul ambițios. Ca dovadă că nu toate grupurile au atins vârful în acea zi, fie că au plecat din Sâmbăta (ca noi), sau din Podragu (cu retur). Cu o supă caldă în față, am început să despicăm traseul și să tragem concluziile. Una dintre ele a fost aceea că Viștea e super-super-tare. Stop, liniște.

La o masă alăturată, o doamnă din Germania povestește (în engleză) un traseu spre Negoiu. Cu emoție în voce, spune că acolo sunt cele mai frumoase peisaje pe care le-a văzut în viața ei. După un schimb de priviri, hotărârea a fost luată: la anul trebuie să facem Negoiu. [Și l-am făcut :))! Iar la anu' (care, de fapt, e destul de aproape), ne vom lua și revanșa.]

Din acea seară, Moldoveanu nu mai este doar un punct pe hartă. Este o potecă subțire care leagă Cabana Sâmbăta de Podragu, cei 5 munți urcați și coborâți, urcușul spre Viștea, minutele de pe creastă, Pepsi-ul de pe vârf, norii, 11h 30 de bocăncit continuu și atmosfera profesionistă dinăuntrul cabanei (și-un fel de apendicită, dar asta-i altă poveste pour les connaisseurs).  

...

Cu greu ne-am dezlipit de băncuțe. Mi-am făcut curaj și am întrebat-o pe cabanieră dacă poate să-mi împrumute telefonul pentru ca nici unul dintre noi nu are semnal. Și-a scos cărămida din buzunar și foarte vioaie a mers până la o fereastră anume. A lipit telefonul de geam, într-o poziție foarte instabilă și a format numărul. Mi-a zâmbit și a dispărut printre oameni. Le-am dat alor mei toate informațiile necesare și le-am trasat sarcină să anunțe și ceilalți părinți, totul în aproximativ 30 de secunde.

Lacul dimineața (foto: Matei)

Știu că am dormit buștean cu toate sforăiturile din preajmă. Din păcate, pe la 7 dormitorul s-a trezit la viață. Fiecare grup avea propriile planuri și dorința noastră de a dormi până târziu nu s-a concretizat. Am strâns bagajele și după un mic dejun bogat, am plecat.


Cabana Podragu--Victoria (triunghi roșu, ~6 ore)

Telefonul pentru poze era mort, iar bateria celorlalți trebuia păstrată cât mai bine, așa ca pentru acesta zi nu există fotografii (de fapt, cred că ar trebui să fie câteva pe telefonul lui Dragoș). 

Știu că am făcut 1 oră până la cabana Turnuri și de acolo poteca merge doar prin pădure. Îmi amintesc că mi s-a părut un drum interminabil și plictisitor:(, probabil că 6 ore de coborât prin pădure au fost prea mult pentru mine. Când în sfârșit am ajuns la ceva ce semăna cu un drum forestier, speram să găsim o mașină care să ne ducă până in Victoria și de acolo in Ucea pentru a lua trenul. Am avut noroc să găsim un nene cu o Dacia pre-1300 care cu asta își câștiga traiul...să ducă turiștii obosiți unde vor ei.  

...

Patru copii zgomotoși stau pe peronul gării din Ucea discutând detalii logistice. Împart un cașcaval cam topit și un pachet de șuncă vidată. Sunt prăfuiți și arși de soare și își doresc același lucru: un duș și niște haine curate. Sunt aceiași cu cei care pășeau cu 2 zile în urmă în Dacia lui Moșulică? Și da, și nu. "Făgărașul nu-i ca niciun alt munte..."