Tură de încălzire: Vf. Piatra Mare și coborâre dureroasă în Predeal

(foto: Ovidiu)

Data: 5 iunie 2020.

Echipa: eu, Ovidiu, Claudia, Rareș.

Traseu: Halta Timișul de Jos (740m)--Dâmbu Morii-Cabana Piatra Mare (1628m)--Vf. Piatra Mare (1884m)--Predeal (1030m).

Nu pot spune ca aș fi rupt potecile in cele 2 luni de stare de urgență. Simțeam nevoia să mi se facă iar dor de munte, dor rău de tot. Așa că am stat cumințică și mi-am văzut de ale mele. M-a apucat brusc, într-o zi cu soare. Aproape ca simțeam o durere fizică, așa tare voiam să fiu pe-o potecă. Am pus ochii pe o superbitate de traseu în Buila (care sper ca va urma), dar mi-am dat seama că: 1) nu știu dacă putem merge 4-5 în mașină în afara localității (între timp am primit răspuns afirmativ de la Poliția Română). Și 2) nu știu exact forma genunchilor mei  (&co).

Așa că am făcut consiliu și am decis s-o luăm ușor, cu o tură de încălzire: urcare pe Jepii Mici, coborâre pe Jepii Mari. Am secătuit refresh-ul pe "vremea Bucegi meteoblue" în speranța că va apărea o zi fără fulgere și într-un final s-a întâmplat. Eu și Claudia am sunat in zile diferite la Salvamont pentru informații. Ni s-a spus ca e nevoie de echipament, colțari, piolet, neapărat cască...și ne-am bosumflat. Prima idee a fost să renunțăm complet, dar Claudia a venit cu propunerea Piatra Mare: urcare din Dâmbu Morii si coborâre in Predeal. Mi-am zis "nu vreau să inventez roata cu un traseu mega-nou, ci să văd cum mi se mișcă picioarele. Și să fiu pe munte. ORICE MUNTE". Așa că băieții s-au ocupat de bilete și entuziasmul a lovit. 

Dar în după-amiaza de dinaintea plecării, am vazut o filmare de pe Jepii mici, cu condiții de vară 100%. Așa că, în timp ce-mi făceam bagajul, eram convinsă că a doua zi vom decide în tren să ne întoarcem la planul inițial, cu Jepii. Totuși discuția nu a decurs așa, ci am păstrat planul de acasă. Cu această ocazie, am aflat că urma să refacem primul traseu parcurs de Claudia pe munte, undeva prin liceu:).

Halta Timișul de Jos--Dâmbu Morii--Cabana Piatra Mare (bandă galbenă, 3h)

Am coborât din tren pe un peron improvizat și am pornit pe marginea DN-ului, pe unde am mers cam 15 minute, până ce am văzut pe partea dreaptă a drumului Dâmbu Morii. 

Indicatoare la început de drum

Pe DN și la intrarea în Dâmbu Morii

Mostre de traseu

Trepte eco

Poze "în picioare" pentru Insta @cutie.calatoare (foto 1: Ovidiu)

Urcând

Îmi lipsise

Fiind ocupați cu amintiri din liceu și discuții despre avioane căzute am avansat destul de mult pe traseu, aproape fără să simțim.  Canionul 7 scări era închis, așa că am fost nevoiți să mergem pe poteca ocolitoare (punct roșu, aprox. 20 min până la reîntâlnirea cu banda galbenă). Undeva deasupra canionului, am auzit brusc foșnet de frunze și am apucat să observăm un căprior care urca în fugă undeva în dreapta. Ne-am oprit, am tăcut, și după multe mâini agitate în aer, am reușit cu toții să-l localizăm...mi-a trecut prin minte să scot aparatul, dar am ales să mă bucur de moment 100%. Ne-a fost limpede că nu mulți oameni au tranzitat zona în ultimele luni...  

Greu la deal

Cred c-am înteles de ce se cheamă Piatra Mare:D

Câtă dorință de a trăi...

Generația asta, doar cu telefonul...:))

Mai fusesem pe traseul acesta o dată și țineam minte detaliul cel mai important: după o urcare destul de continuă, va fi un semn care indică stânga brusc, iar de acolo mai e puțin până la cabană. Așa că atunci când am văzut copacul cu pricina, am prins aripi de entuziasm:)). 

E DE BINE

Memoria nu mă înșela, în 15 minute am ajuns în fața cabanei. Ne-am orientat către izvor, umbră și masa de prânz. Cuțu-l de mai jos mi-a dat emoții în prima mea tură la cort, când semi-visam că se bate cu o armată de urși. Mi-a fost drag să-l revăd și ca să se bucure și el, am share-uit un sendviș.

1. Noi ne cunoaștem!    2. Ditai Măgăreața

Pentru mine, viața e mai frumoasă după un sendviș și-o ciocolată, mai ales dacă le-am savurat la umbră. Așa că am pornit spre vârf cu pupu. Am povestit repejor și cum m-au lăsat băieții cu ochii-n soare acum 3 ani, atunci când au abandonat urcarea finală. Noroc cu Dragoș alături de care am alergat atunci,  probabil începutul carierei mele de semi-maratonistă pe poteci montane:)). 

Cabana Piatra Mare--Vârful Piatra Mare (bandă roșie, 40 min)

Prima parte este prin pădure (la umbră), pe-o potecă bătută bine de multe picioare. Apoi e o mică bucățică stâncoasă, care ne scoate într-un platou laaaaaaaaaarg și ierbos.

Pornim spre vârf

Ceva stânci

Printre crengi

Trupa de foc

Șuvițe spre Brașov (foto: Ovidiu)

Studiind depărtările

În fugă

Aproape

Piatra Mare sunt munții în care mi-am dat eu seama că nu doar ce e peste 2400m e cool. De pe vârf ai  gratis o lecție de geografie, o vedere super largă asupra grupelor de munți din jur.  

Piatra Craiului

Și Bucegii

De pe vârf

Distanțare socială

După sesiunea foto de pe vârf și încă câteva planuri, am pornit înapoi pe aceiași potecă, și curând am cotit spre dreapta, către indicatoarele cu noul marcaj.

Vârful Piatra Mare--peste Tunel--Predeal (cruce roșie+punct albastru, 3h 15 min)

Pe coborâre

Oh nu, stână..

Am înaintat precaut, cu ochii în 4 după câini. De fapt, câteva minute bune am fost convinși că un pietroi e ditai ciobănescul fioros, dar n-a fost cazul din fericire. Nu era încă populată stâna:).

Îmi făceam și eu treaba:)) (foto: Ovidiu)

În vale se vede Predealul

Gata distracția

Foarte curând am intrat în pădure și-am început să coborâm. După 50 de minute am ajuns la o bifurcație, și a trebuit să ne alegem marcajul. Claudia nu-și mai amintea exact cum a coborât ea în "tinerețe":)), așa că l-am ales pe cel cu timp mai scurt: punctul albastru. Drăguțe surprize ne pregătise acesta:D. 

Indicatoare

Pustiu

Poteca părea destul de neumblată, am sărit peste multe trunchiuri căzute, la un moment dat am bălăurit câteva minute tocmai pentru că bulina era undeva după copaci dărâmați. Eram cam obosiți și tăcuți, așa că am ales (pentru prima dată) varianta bucureșteană: să punem muzică pe telefon (știți voi, pentru zgomot). 

Peste trunchiuri căzute

Cu muzică pe telefon

"Nu-mă-uita"

Cursă cu obstacole

Auuu... (foto: Oviudiu)

Genunchii mei erau (iar) praf de la coborâre, efectiv fiecare pas era durere. La acel moment mă gândeam că iese la iveală forma mea de cartof, dar se pare că nu asta era problema. În orice caz, îl tot întrebam pe săracul Ovidiu câtă diferență de nivel mai avem de coborât, și cât mai e până la tunelul de tren.  La un moment dat am auzit claxonul bine-cunoscut și-am văzut printre crengi vagoanele albastre derulându-se în viteză. Poteca ne-a dus fix lângă șină, și a trebuit să bălăurim în frunziș, marcajul urcă fix pe stânga intrării acestuia:).  

Tocmai ce trecuse un tren

Lumină bună de poze

Și a urmat o urcareee... eram atât de obosită încât nici măcar nu m-am mai panicat când am văzut urme de-a lungul drumului, iar asta a fost cu adevărat o premieră mondială.

Prea obosită să mă mai panichez

Ce degețele frumoase!

Am văzut mult mai multe (urme de urs), dar în primă instanță am considerat că aduce ghinion să le pozez, mai bine doar să le țin minte. Dar apoi mi s-au derulat în minte sute de conversații contradictorii în tren/mașină (oare chiar am văzut urme de urs pe traseu?), așa că de data asta am zis f*ck it, le pozez. Până la urmă le-am admirat cu toții de aproape, iar ceilalți sunt destul de siguri că ursulețul venea spre noi, ne-a simțit și ne-a ocolit datorită muzicii. De la bifurcație până la tunel am făcut aproximativ 1h 40 min, iar de la tunel până la frontiera Predealului cam 45 de minute.

La final de drum

Când am ajuns în gara Predeal și am deschis Strava-ul, mi-am dat seama că oricât de cartof prăjit aș fi, e normal să fiu obosită. Bilanțul total a fost 23.60 km cu 1451m diferență pozitivă de nivel, asta da tură de încălzire:)). 

...

Luasem încă din Cindrel decizia de a merge la un ortoped, dar am fost nevoită să amân. Ei bine, după tura asta am zis că trebuie să urgentez puțin vizita și să aflu în sfârșit realitatea genunchilor mei. Dar despre asta, în episodul următor. Excursia a fost mișto. Retrospectiv vorbind, ador faptul că după 2 luni de pandemie și cam puțină activitate fizică, am început vara cu aproape 24 km și destulă urcare, mi se pare foarte caracteristic grupului:)). Pe de altă parte, avantajos este că tura e de-o zi, sau poate fi spartă în două (cu campare/cazare la cabană), vizibilitate maximă în toate părțile de pe vârf, și nu este nevoie de mașină personală! Așa că o recomand, cu mențiunea că dacă vreți să fie "pe bune" de încălzire, spargeți-o în două zile :).