Mai poți? Mai POC! Urcare spre Vf. Lespezi (2517m)-Făgăraș

Data: 5 iulie 2017.
Echipa: Eu, Dragoș, Rareș, Adi.
Traseu: Piscul Negru—Vf. Lespezi (2517m)—Piscul Negru.

Ideea acestei ture a venit încă din iarnă, când răsfoiam în timpul sesiunii jurnale de munte. Voiam neapărat să văd cu ochii mei Roza Vânturilor și toată priveliștea de acolo, de pe al 4-lea vârf ca înălțime din Făgăraș și al 5-lea din România, după Moldoveanu (2544m), Negoiu (2535m), Viștea Mare (2527m), și Parângul Mare (2519m). Știam că nu este un drum tehnic (cu lanțuri/cabluri), dar cu o diferență de nivel (1350m) considerabilă. Am vânat vremea și cum am prins fereastră fară ploi, am plecat.

Am pornit cu mare veselie din București la ora 7, după ce am insistat fooooarte mult pentru această oră. În mijlocul autostrăzii București-Pitești, descoperim întâmplător că Dragoș și-a uitat bocancii acasă...eram cu toții îngrijorați de această informație prețioasă, când a venit faimoasa replică: "E un Decathlon in Pitești. Putem opri puțin? Oricum aveam nevoie de o pereche nouă". Am râs copios până acolo, unde am fost nevoiți să așteptăm deschiderea magazinului, dar alegerea efectivă a bocancilor și cumpărarea lor a durat 10 minute.

 Barajul Vidraru

M-a impresionat foarte mult Transfăgărășanul. Nu mai fusesem pe acolo cu mașina și cred că îmi exprimam foarte zgomotos încântarea o dată la 2 minute (timp in care făceam poze sau stăteam cu capul pe geam). 

Plecarea pe traseu se face din Piscul Negru, o regiune ce se găsește pe Tranfăgărășan la aproximativ 70 km de Curtea de Argeș, exact din spatele pensiunii Cota 1200.

Indicator 1

Indicator 2

A venit momentul să spun ceva despre acesta. ESTE URCARE CONTINUĂ.

Mereu când mergeam pe munte, Rareș se plângea că urcăm ca să coborâm, și apoi urcăm iar. Ei bine, dupa tura asta, recunoaște că pe munte, geodezicele nu sunt tocmai traseul pe care picioarele tale vor să-l urmeze. Revenind, sunt 3h 30min de urcare continuă, nici măcar 1m în care să mergi la aceiași altitudine. De aceea, recomand acest drum doar dacă vă simtiți pregătiți să urcați "scări" 3h încontinuu, cu câteva kg bune de ruscac în spate, dar cu promisiunea unei priveliști de vis.
Am pornit din spatele pensiunii la ora 14.

Piscul Negru--Vârful Lespezi (punct roșu, 3h 30 min)

Punct roșu este marcajul nostru

Primele 45 de minute se urcă prin pădure, până la o stână de unde avem vârful în față, privindu-ne provocator. Trebuie să recunosc că pădure mai înfricoșătoare ca asta nu am văzut. Partea proastă este că nu sunt singura care a avut acest sentiment. Chiar mă simțeam ca într-un film de groază, motiv pentru care încercam din răsputeri să grăbesc băieții și să gonesc urșii cântând (fals, evident) despre clatite cu dragoste și dor (Delia, anyone?).

Dragoș

De jos pornise cu noi la drum un ciobănesc frumos. "O să ne apere de eventuale pericole", mă gandeam eu. Aiurea. Mergeam (aparent) liniștiți prin pădure când am auzit niște lătrături teribile și am văzut un cioban cu un cal și vreo 2 câini imenși s-au repezit spre noi. Se pare că ei aveau o problemă cu ghidul, Cuțu apărător, care s-a ascuns în spatele nostru. Din fericire, ciobanul i-a potolit cu câteva cuvinte, dar mie personal mi-au cam tremurat picioarele. Acel cioban ne-a spus ceva din care am înțeles doar "Urs, Urs"… Ne-am adunat curajul de pe jos și am pornit mai departe. 

Dragoș. dă-i pet lui Cuțu!

Când am ieșit în luminiș, am crezut că l-am apucat pe Dumnezeu de-un picior, dar n-a durat mult, doar cât să pozez stâna.

Stâna și în spate vârful

Eram încă la mare distanță de căsuță când alte lătrături agresive s-au auzit dinspre stână. Cuțul nostru ghinionist era încă cu noi, dar când i-a auzit pe ceilalți, a plecat înapoi jos (l-am regăsit a doua zi bine-mersi). Ne-am grupat și am avansat foarte încet. Atunci m-am gândit foarte serios să renunțăm, dar ni s-a părut că vădem pe cineva în ușa stânei. Era un punctuleț foarte îndepărtat, însă părea că se mișcă. Am prins puțin curaj și am continuat să ne apropiem, deși lătrăturile nu se potoleau. Încet-încet am văzut într-adevăr un cioban în ușa căsuței care le tot spunea celor 7-8 dulăi să stea liniștiți (majoritatea erau așezați, dar lătrau urât). Nu știu exact, cât a durat să trecem de stână, dar mie mi s-a părut o eternitate. Apoi veselia a revenit :).

Dragoș. stâna și vârful Lespezi

 Drum liber spre vârf

 "Uite! Acolo o să ajungem noi!"

 Vedere din dreapta...

 Pare că ne apropiem, doar pare...

Vedere în stânga... 

 "Hai ADI !!!"

Cam după 1h de când trecusem de stână, am văzut în față o turmă de capre. Era ora 15:45 când am vorbit cu ciobanul care le păzea.

-Unde vreți să ajungeți?
-Pe Vf. Lespezi!
-Aveți timp dacă vă mișcați mai cu talent... aveti grijă că este un urs cam agresiv prin pădure. Să nu vă întoarceți pe întuneric!

Am aflat că mai avem cam 1h 30 până pe vârf. Eram în timp. I-am mulțumit pentru informații și am pornit mai departe. 

Turmă de căprițe 

Rareș, Adi și-un urcuș 

 Hopa, m-au întrecut!!!

Selfie cu căprița 

Se vede Piscul Negru și un punctuleț mic mic, Adi

La ceva timp după ce am trecut de turmă, am început să ne distanțăm din ce în ce mai mult unii de alții. Pe Adi îl chinuiau genunchii așa că ne-am oprit să ne regrupăm. Am mâncat o ciocolată, dar nu aveam stare. Le-am spus lui Rareș și lui Dragoș că o iau puțin înainte. Sinceră să fiu, eram cam stresată că nu vom avea timp să ajungem pe vârf, astfel încât să facem întoarcerea în timp util, fără urși. Mi-am impus ca indiferent unde suntem, la ora 17 să facem stânga împrejur.

Cei 3 crai la o șuetă lângă-o lespede

Lespezi... 

 Se apropie?

 Acoperiș pufos

 Parcă se depărtează...

După reîntâlnirea băieților, Dragoș a luat-o pe urmele mele, iar Rareș a mers cu Adi. M-a ajuns relativ repede. 

Atât de mică...mulțumesc Dragoș pentru poză

 Vedere în spate

 Și în dreapta: Vf. Lăițel

Spre Vârful Lespezi 

Vedere în spate

Între cer și pământ
În centru-dreapta se vede Vidraru

La ora 17 i-am spus lui Dragoș că dacă la 17:30 nu suntem pe vârf, ne întoarcem. Ce repede se răzgândesc oamenii când vor neapărat ceva... Ca să ne maximizăm șansele, am lăsat rucsacii pe jos. Mi-am luat polarul și telefonul (pentru poze) și am pornit.

 La gâlma din centrul pozei ne-am lăsat rucsacii

Trebuie să mărturisesc că eram obosită. Era o urcare abruptă și mi se părea că vârful fuge de noi. Voiam teribil de mult să ajung sus, dar picioarele mele erau de altă părere. Atunci am aplicat metoda Tibi Ușeriu. Urcam 27 de pași și făceam o scurtă pauză. Apoi încă 27...hai încă 27 legat, pot, așa. Gata, pauză. Încă 27, încă 27. Cred că sunt foarte puțini oameni care ajunși pe urcușul ăla să nu înjure măcar în gând. Sau să se roage. Eu le făceam pe amândouă :)). 

 Metoda 27 și Dragoș drept model

Între timp, i-am revăzut ca pe niște punctulețe infime pe Rareș și Adi. Eram sigură că au renunțat, că ne așteaptă acolo. Eram puțin mâhnită, dar mi-am văzut de numărătoare.

Roza vânturilor....

La ora 17:30 fix am fost pe vârf. Eram obosită și doar voința de a ajunge sus m-a împins, nu știu nici până azi cum. 

Dragoș explorând depărtările 

Foarte repede m-a cuprins febra vârfului. ERAM ACOLO! Am încercat să identific vârfuri și sunt destul de sigură că am văzut departe trapezul Viștea-Moldoveanu. Am început să fac poze în toate direcțiile, de 10 ori fără să schimb poziția telefonului, să fiu SIGURĂ că o să le am. Meritase tot efortul. Ar fi meritat și dublu...

I ... DID IT 

Atunci am văzut că Rareș nu a renunțat. Am uitat tot ce-am zis de 17:30 și îmi doream să primească din entuziasmul meu și să-l țină picioarele și nervii până sus.

Rareș venind 

Hai că mai e puțin! 

Cred că am trăit urcarea lui cum trăiește el meciurile de fotbal. Cu un entuziasm neputincios. Până atunci, poze de pe vârf.

 Stânga: Vf. Cornul Călțunului. Centru: Vf. Negoiu

În centrul imaginii, departe de tot, ultimele două vârfuri ce se văd sunt "trapezul" 
Moldoveanu și Viștea

 Happy selfie cu Roza

 Rareș, Lespezi și-un mega zâmbet

Vârful Lespezi--Piscul Negru (punct roșu, 2h 30)

La ora 18 am plecat de pe vârf. Planul inițial de ocolire prin Șeuța Lespezilor a căzut. Am băgat sprint la vale. Trebuia să prindem pădurea pe lumină. L-am găsit pe Adi lângă rucsaci, unde am făcut o bine-meritată pauză de sandwich-uri și ciocolată. Apoi, duși am fost.

 Reclamă la mersul pe munte

Adi 

 Întoarcerea prin hobitat

Trecerea pe lângă stână ne-a pus iar probleme, nu degeaba nu există poze în vecinătatea ei. Câinii ne-au simțit prezența relativ târziu și hămăiau nevoie mare. Ciobanii ne-au făcut semn să trecem exact prin mijloc, pe lângă căsuță, înconjurați de cei 7-8 câini. A fost o experiență interesantă, sper totuși să n-o repet.

Apoi alt cântec, pădurea. Am ajuns la marginea ei la ora 20, deci am coborât de pe vârf în 2h! Au intervenit două mici probleme. Adi avea dureri foarte mari de genunchi după coborârea solicitantă, iar pe potecă erau urme de urs. Când am văzut-o pe prima, mi s-a strâns inima și n-am zis nimic. Doar am început să fluier, încontinuu. Mă uitam atentă printre copaci și speram din tot sufletul să nu văd ceva suspect. Băieții mergeau cam la 20m în spate, ajutându-l (mai mult psihologic) pe Adi. La un moment dat, nu am mai rezistat și i-am arătat lui Rareș o urmă evidentă, în speranța că vom zbura toți jos în secunda următoare. Ceea ce nu s-a întamplat. Rareș s-a uitat cu o față senină la mine și mi-a spus că e de câine, să nu mai fiu așa speriată. Am continuat să fluier la fel de des cum expiram și atunci când am ajuns jos, am fost cel mai fericit om de pe Pământ.  

Începutul pădurii... 

Partea cea mai amuzantă a fost atunci când am ajuns în fața pensiunii, unde ne aștepta proprietarul. Băieții se opriseră la mașină, eram singură. M-a întrebat cum a fost, și i-am spus că am ajuns pe vârf și că a fost superb. S-a uitat foooarte neîncrezător la mine (știa ora la care plecasem).

-Ați ajuns pe vârf..?
-Dacă vreți vă arăt poze!

I-am arătat Roza și câteva poze cu mine. Mi s-a părut foarte drăguț că ne-a mirosit de pantofari așa din prima, dar i-am demonstrat că ne descurcăm totuși.

În seara aceea, când stăteam cu toții la masă, Rareș a recunoscut că aia era o urmă de urs și că a văzut și altele. Îi mulțumesc că nu mi-a spus asta pe munte, adevărul este că nu ar fi ajutat cu nimic, din contră.
Am dormit cu toții foarte bine, iar a doua zi am plecat cu mașina până la Bâlea Lac.
Vă las în continuare câteva poze de pe drum.

 Nu tocmai cel mai lady-like MIC dejun

Selfie cu echipa

Bine de știut

• De pe vârf se poate admira lacul Călțun, dacă mergi puțin în dreapta și te uiți în jos. Eu personal pur și simplu am uitat (iar de uitat în jos așa de bună voie...mai rar).
• Se poate ajunge pe Vf. Negoiu ca o continuare de pe Lespezi.
• Din cele 13 vârfuri de peste 2500m din România, 8 se găsesc în Făgăraș.
• O informație cam ca nuca-n perete, dar îmi dau seama că geografia se învață la fața locului, așa că îmi fac datoria și spun: rocile din acest masiv sunt șisturi cristaline.

Este o excursie foarte dragă mie, care mi-a dat încredere în forțele proprii și în care am realizat un lucru foarte important: pe munte, voința te duce pe vârf, nu (doar) picioarele. Aici este un link cu harta folosită.

Totuși, tura aceasta mi-a zgărmănit dorul de Făgăraș. Rău. Atât de rău că a doua zi căutam și mă documentam despre rute spre Negoiu...unde mergem data viitoare. Și unde vom întâlni Salvamontul, pentru prima și sper că ultima dată.