Prima dată cu cortul: Canionul 7 Scări și Vf. Piatra Mare (1884m)

Data: 26-27 august 2017.

Echipa: Eu, Dragoș, Matei, Rareș, Adi.

Traseu: Dâmbu Morii--Canionul 7 Scări--Cabana Piatra Mare
              Cabana Piatra Mare--Vf. Piatra Mare (1884m)--Cabana Piatra Mare--Drumul Familiar--Dâmbu Morii.

Vara se apropia de sfârșit iar noi știam asta. Cumva ne prefăceam că o să mai avem timp (sau poate doar eu făceam asta?!) de încă 3 ture, dar probabil intuiam că nu e așa. Eu îmi doream foarte mult să facem Nordica, dar n-a fost atunci momentul. Matei voia o tură în Bucegi cu grup mare-mare, dar și excursia asta a rămas pentru viitor. Am căzut la pace cu o tură ușoară dar frumoasă în masivul Piatra Mare pe care am condimentat-o cu o activitate nouă: dormitul la cort. Cum a fost? Citiți :D.

Excursia a început puțin cu stângul. Era o sâmbătă cu vreme bună și tot românul venise la grătar și la...canion. Așadar aglomerație mare și o misiune imposibilă: găsirea locului de parcare. Când am ajuns la barieră (deci GAME OVER), Rareș a vrut să iasă de pe drumul forestier și să lase mașina pe iarbă. Atunci s-a produs dezastrul: a coborât un dâmb destul de mare și o apărătoare de la roata din spate (chestia aia inutilă din plastic, dar nu îi spuneți asta) s-a rupt. Tot ce pot să spun este că în următoarea jumătate de oră l-am ocolit cu toții și am încercat să nu călcăm mai rău pe bec.

După acest eveniment regretabil, a apărut o altă problemă: cine cară corturile. Dragoș n-a avut scăpare, s-a votat în unanimitate ca el să fie unul dintre câștigători, poate așa aveam șanse să mergem cu toții împreună (ceea ce s-a întâmplat). După o încercare eșuată de a fi femeie independentă și a-mi căra partea, am fost păcălită ca un copil mic. Mi s-a spus că sunt mai utilă dacă car mai multă apă și m-am conformat... în următoarele 30 de minute surplusul a fost băut de toată echipa (și mai era și râul pe traseu...). Spatele m-a împins totuși să fiu de acord că uneori e bine să lași independența deoparte și să profiți de ocazie. Chiar și așa, rucsacul avea vreo 2 kg în plus de la sacul de dormit.


Dâmbu Morii--Canionul 7 Scări (bandă galbenă, 45 min)

La început de drum

Reguli

La intrarea în canion era o coadă imensă și intrau grupuri de câte 20 de oameni. Îmi era puțin frică de atracția principală, scara de 15 m. Mă gândeam ce naiba fac dacă vreau să renunț și trebuie să mă întorc prin aglomerația aia. Apoi am văzut cât de ne-echipați erau majoritatea vizitatorilor și am zis că trebuie să o pot face și eu. Am văzut inclusiv o tipă în balerini și fustă mini, ceea ce sper să nu se mai întâmple vreodată pe acolo...

Bine de știut:

• În canion este frig, e mai bine să scoți polarul din timp.
• Scările sunt mai mereu ude (logic) și trebuie să fii foarte atent la asta.
• Pe orice scară la orice moment de timp trebuie să fie e o singură persoană.
• Intrarea costă 10 lei pentru adulți, 5 lei pentru studenți (cu legitimație).
• Parcurgerea Canionului durează cam 30 de minute.

Intrarea în Canionul 7 Scări (foto: Matei)

Yu-huuu

De album

Spectacol printre stânci

Spre final

A fost super tare! Mi s-a părut că a trecut mult prea repede și aș fi vrut să mai merg o dată, și încă o dată, și încă o dată. Scara aceea lungă nu mi s-a părut deloc dificilă și da, m-am uitat și în jos (asta e pentru răutăcioși). Ce mi-ar plăcea să am o asemenea minunăție în spatele blocului...

Canionul 7 Scări--Cabana Piatra Mare (bandă galbenă, 2h)

Aveam în față, doar pentru noi, o pădure sălbatică, superbă, foarte diferită de nebunia de dinainte de Canion (unde erau și o grămadă de tiroliane, am uitat să menționez). 

Peste râu

Mostră de traseu

Liniște

Urcă destul de abrupt!

La băiețeală, ulei pe pânză, 2017

Recunosc că mă pregătisem sufletește pentru o potecă de pădure banală pe care să o parcurg în 2 ore fluierând. Nu a fost așa! În primul rând, la fiecare pas am găsit ceva de care să mă minunez, mi se părea că suntem parte dintr-un basm. În al doilea rând, potecuța a devenit destul de abruptă la un moment dat, suficient încât să mă întreb "băi, da' mai urcăm mult..?". Când o să vedeți săgeata care schimba direcția perpendicular la stânga (ca mai sus), să știți că mai sunt 30 de minute :).

Sânge de copac

Poteca cu minuni

Indicator noob-friendly

1.Cabana și Cuțu amenințător.

La cabană am ajuns la ora 17:30. Important: există sursă de apă la 1 minut de clădire, dar mâncare se poate cumpăra doar în weekend. Pentru detalii suplimentare intrați aici. Acum aveam 2 ore să aflăm cum se montează un cort și să facem asta de 2 ori (a durat mai puțin). Am observat cu bucurie că mai erau cam 4 corturi prin vecinătate. Primul pas a fost să găsim un loc bun de campare și la sfaturile cabanierei, am preferat să dormim puțin în pantă dar departe de pădure.

Apoi a început circul. Băieții știau care mai de care cum să asambleze, în ce ordine etc. Eu cred că până la urmă Adi a salvat situația și am sărbătorit cu un selfie. Menționez că la al doilea cort m-am făcut și eu utilă. Destul de curând au apărut măgărușii. Erau foarte ocupați să-și aleagă paiele cele mai fine și corturile noastre îi deranjau nespus. Până la urmă, Adi ne-a arătat latura lui de păstor și aproape a reușit să gonească încăpățânații.

Urechiați-împielițați

Cu un cort prăbușit în spate și apoi rezultatul final

După această reușită, ne-am grăbit să mâncăm: am completat ciorba de la cabană cu șnițele și ciocolată (clasic). Acum trebuia doar să ne obișnuim cu ideea de cort. Recunosc că eu m-am aruncat cu capul înainte. Știam că o să-mi fie frică, dar am preferat să ignor total aceast lucru până m-am văzut în fața faptului împlinit.

Ar trebui spus cum de am avut corturi și saci de dormit...dar nu și izoprene. Decizia de a merge cu cortul a fost destul de spontană, așa se face că vineri dimineață eram cu totul ok pe hârtie, dar fără echipament. Rareș a închiriat de urgență de pe ncort.ro 5 saci de dormit și 2 corturi. Tipul de acolo nu ne-a spus nimic de izoprene și noi eram total pe dinafară...așa se face că am ajuns în vârf de munte fără salteluțe, iar Adi și Matei erau foarte impacientați legat de acest aspect (au făcut și ei ceva research despre dormitul la cort fix în noaptea de dinainte, metehne de studenți). În altă ordine de idei, atât corturile cât și sacii de dormit (cu temperatura minimă de confort -4 grade) erau într-o stare perfectă, nu lipsea nici măcar un șurub.

Am ieșit din cabană hotărâți să rezolvăm cu mâncarea din rucsaci: trebuia să dispară cât mai repede din cort și cabaniera a fost foarte drăguță cu noi acceptând să lăsăm totul în clădire. Nu pot să uit cum s-a uitat la mine când am întrebat-o dacă e ok să păstram înăuntru șervețele parfumate. A râs și mi-a spus că ursul nu mănâncă așa ceva.

Intriga poveștii noastre abia acum urmează: înainte de a rezolva problema mâncării, am întâlnit afară un nene care ne-a arătat un filmuleț cu o familie de ursuleți la 200m de unde aveam noi amplasate corturile. Îi surprinsese cu 2 zile înainte, dimineața. Erau foarte pufoși și simpatici acolo pe ecran, da' nu voiam să-i văd mai de aproape. Asta a dat frâu liber imaginației mele, dar am încercat să nu mă manifest prea zgomotos. 

Apusul și Brașovul noaptea (foto: Matei)

Cred că era ora 20 când ne-am băgat toți într-un cort. Afară începea să se întunece și vântul adia foarte ușor. Era o noapte senină. În lipsa izoprenelor și speriați de posibile dureri de spate, am hotărât să ne punem gecile sub sacii de dormit. Am discutat la frontală (acum aveam..!) verzi și uscate și vrute și nevrute (iar Adi ne-a repovestit toată viața lui cu un mic bonus:) ). Nimic nu se compară cu filozofiile vorbite pe la 11 noaptea într-un cort din Mijlocul Nimicului, dar oricât aș încerca să redau momentele acelea, nu fac decât să le micșorez din intensitate. Uneori se auzea vântul vâjâind între cortul interior și cel exterior și nu era un sunet plăcut, dar mă simțeam în siguranță. În depărtare atmosfera era foarte veselă, oamenii de la celelalte corturi păreau că au și ceva la bord. Timpul a zburat și ne-a luat somnul. Am aruncat în glumă un "Ne vedem la răsărit", dar nici eu nici ceilalți nu plănuiam să ne trezim prea devreme (ca dovadă că nu am pus nicio alarmă).

Nici cerul nu pot să-l descriu. L-am admirat minute în șir din buza cortului, stând înfofolită în sacul de dormit. Mi-a șoptit lucruri frumoase.

...

Ceea ce urmează este probabil imaginea distorsionată a realității prin ochii mei de copilaș speriat care doarme pentru prima dată în afara unei clădiri. Trebuie să spun că pentru mine, noaptea aceea a avut două părți.

Întâi mi-a fost frică să adorm. Stăteam nemișcată și la fiecare șuierat de vânt (sau orice o fi fost) mă treceau fiori pe spate. Am avut de nenumărate ori impresia că aud o răsuflare grea în afara cortului, exact lângă mine. Pur și simplu paralizam de frică, simțeam că nu pot să mă mișc și parcă uitam să respir. S-a mai întâmplat ca Azorel (care noaptea aleargă liber din motive ușor bănuibile) să-și țină promisiunea...tocmai când eram pe punctul de a adormi, îl apuca lătratul. Iar lătratul acela nu era pentru Lună în căpșorul meu speriat, nu... era evident că se luptă cu sute de urși și îmi îngheța sângele în vene...

Partea a doua a fost și mai puțin elegantă. După atâta stres, trebuia să merg la toaletă. Ceea ce nu s-a întâmplat. Eram convinsă că riscul de a ieși din cort și a da exact atunci peste urs, a-l speria și a fi atacată/atacați este de 150%. La un moment dat, undeva între somn și realitate, eram extrem de fericită că băieții sforăie și mai acoperă din zgomotele de fundal. Uneori mă frapa cât de înghețată îmi este fața (deși în rest sacul de dormit și-a făcut foarte bine treaba). Probabil că au fost scurte reprize în care am dormit, dar de mii de ori am deschis ochii și în bezna aceea mă gândeam: "Ok, nu e încă dimineață, hai să ma încercăm o dată...".

...

Brusc am clipit și cortul nu mai era negru, ci albastru închis. SE LUMINA! Am sărit din sac să văd minunea, oare cât era ceasul? Am deschis ușor cortul (măcar acum vedeam ursul când mă ataca, nu?) și am ieșit afară. Se crăpa de ziuă și era un frig teribil. Eram cel mai fericit om și am fost conștientă de această minune, că soarele răsare. Un fapt banal atunci când stai între betoane, eventual neplăcut pentru că îl asociezi cu trezitul de dimineață...

Curând s-au trezit băieții și au ieșit din corturi.   

Răsăritul în decurs de câteva minute

Și bocancii

Euforia dimineții și grijile nopții s-au risipit repede. Ca niște bucureșteni adevărați, ne-am băgat iar în corturi să (mai) dormim. Problema a fost că între cortul interior si cel exterior a intrat o albină care nu se descurca să iasă. Am ignorat bâzâitul cu succes pentru multe minute în șir, dar nu peste prea mult timp a început să se zguduie cortul și să vedem umbre uriașe pe pereți. Drăguții de măgari luau micul dejun și se tot împiedicau de sfori...ăla a fost momentul în care am zis că nu se mai poate dormi.

Mai mult, am avut ideea extrem de proastă de a încerca să trezesc băieții din celălalt cort destul de brutal, zguduind-le acoperișul. Din cauza asta, Matei a fost supărat pe mine toată ziua (și încă câteva săptămâni). Chiar regret că am făcut asta. 

Până la urmă ne-am trezit cu toții și am strâns corturile. La micul dejun am dezbătut intens experiența nopții trecute și se pare că ceilalți au dormit binișor. Stăteam toți cu câte un ceai fierbinte în față și eram destul de obosiți și fără chef. Când am propus să mergem spre vârf (AȘA CUM ERA PLANUL), băieții au sorbit la unison din ceai schimbând priviri cu subînțeles. Am rămas fără cuvinte, pur și simplu nu-mi venea să cred. În secunda aia, toată lenea mea a dispărut și am încercat să-i conving să vină. Știam că n-am nicio șansă cu Rareș și Adi, iar Matei era supărat pe mine. M-am uitat la Dragoș- a dat din cap că nu. Asflkgjeklrgj. "Ok, atunci o să merg singură!!!" Priviri neîncrezătoare. Am evaluat situația - chiar aș merge singură? Prima bucată e cu pădure, asta e, ok, merg singură...o să merg singură.

Apoi l-am fraierit pe Dragoș:). I-am spus că e rușine ca tocmai el să nu vină și că nu poate să mă lase doar pe mine. Mi-a spus râzând că "Ba da!" dar până la urmă l-am convins. M-am uitat urât la ceilalți și am plecat cu gândul să scoatem un record de timp. Și așa a fost.

Mi-a ținut partea...

Cabana Piatra Mare--Vârful Piatra Mare(1844m)--Cabana Piatra Mare(bandă roșie, 50 min)

Am plecat cu Dragoș hotărâți să ne mișcăm repede, să le arătăm noi lor. Evident că eu am fost cea înceată, scuza mea fiind faptul că am făcut câteva poze (nu sute ca de obicei, totuși). Prima parte a drumului este prin pădure, urmează o foarte mică parte stâncoasă și apoi platou. Noi am mers repejor, iar pe platou am alergat cât de tare am putut, atât la dus cât și la întors, iar singura mică pauză a fost pe vârf. Timpii pe indicator sunt 1h la dus și 45 minute la întoarcere.  

Porțiunea cu pădure și primul indicator

Puțină stâncă

Privire înapoi

Platoul. În centru: Vârful Piatra Mare

Bucegii...

1. În dreapta Postăvaru, în depărtare M-ții Piatra Craiului  2.Brașovul

Zoom pe Piatra Craiului. În spate-dreapta Vârful Piatra Mică

Spre Cabană

Selfie-ul de vârf

A fost o surpriză frumoasă ce am văzut de acolo și o lecție de a nu judeca un munte după înălțime. Am văzut de pe vârf Bucegii, Postăvaru și Piatra Craiului, 3 grupe de munți dintr-un foc! Niște peisaje superbe, accesibile tuturor. Acela a fost și momentul în care a murit telefonul (am constatat că la cort nu există prize..), așa că următoarele poze se datorează generozității lui Adi (merci!).  Dragoș, iți mulțumesc că ai venit cu mine, a fost o reală plăcere să alergăm ca nebunii pe acolo.

Cabana Piatra-Mare--Drumul Familiar--Dâmbu Morii (bandă roșie, 2h)

Ajunși înapoi la cabană, am constatat că ceilalți umpluseră sticlele cu apă, așa că am pornit pe Drumul Familiar. O potecă verde și multă liniște. Aș putea spune că atmosfera era puțin...apăsătoare. Abia prânzul bogat luat mai târziu a readus pacea.

Ultima zi de vară

Cu soare...

Pe-o potecă largă

Indicator

La un moment dat, părea că sunt două poteci și nu știu exact de ce, toți în afară de Adi am ales-o pe cea fără semn (de fapt, erau din când în când dungi roșii simple pe copaci). Ne-am dat seama curând de greșeală și eu, Rareș și Matei am hotărât să ne întoarcem. Așa se face că primii la mașină au fost Adi și Dragoș, ajunși pe drumuri separate. 

...

Știu că atunci când încercam să adorm, mi-am spus: "La un moment dat va fi dimineață, o să uit toate astea și o să zic: Mai vreau o dată!". Exact așa a fost. Sunt sigură că dacă am mai fi stat o noapte aș fi dormit buștean. Nu de alta, dar mi-am făcut griji cât pentru tot Timpul și tot Universul, așa că următoarele mele nopți în cort SIGUR vor fi liniștite ca la un hotel de mii de stele. Legat de asta, am planuri mari.

Dacă ați fost cu cortul, sigur aveți o grămadă de povești de spus nepoților (v-ați dat seama la 2 noaptea că încă aveți un sendviș în rucsac? #Adi) și poate că măcar pentru o secundă ați simțit frica aia nebună (dacă nu, toată stima). Pentru ceilalți, citind impresiile mele ați putea concluziona că sunt o fricoasă (ceea ce nu neg). Totuși, cunosc o persoană specială care de fiecare dată când merge cu cortul la munte (nu pe munte), doarme în mașină:), deci se poate mai rău. De aceea, fiți blânzi cu ce a fost în mintea mea și încercați experiența asta. Vă garantez că cerul acela nu se poate uita.

Trebuie să pun  o concluzie, dar MERGEȚI CU CORTUL PE MUNTE este singura idee pe care o am și o repet încă o dată. O să listez în continuare lucrurile de care am ținut noi seama, sau ce am descoperit.

• Cabana Piatra Mare sau Curmătura mi se par perfecte pentru o primă drumeție, cu sau fără cort.
• Înainte de a cumpăra echipamentul necesar (sac de dormit, izopren, cort), ar fi o idee să împrumuți, să ai un termen de comparație. 
• Mâncarea NU STĂ în cort, ci la 50 de m, într-un copac (sau cabană, dacă există varianta asta).
• De fapt, cam tot ce miroase ar trebui să dispară (noi am aruncat deodorantele, dar șervețelele le-am păstrat și se vede că a fost ok).
• Izopren. Chiar dacă nu am avut dureri sau neplăceri prea mari, sigur ar fi fost mai bine să nu dormim direct pe pământ și recele să fie oprit de salteluță (ați înțeles ideea).
• Frontală. Peste noapte chiar ai nevoie de o sursă de lumină și nu te poți baza pe telefon.
• Frontală chiar dacă nu plănuiești să fii surprins de întuneric.
• Baterie externă dacă ești dependent de tehnologie. 
• Să nu stai la marginea pădurii. Cred.
• Ursului îi e frică de tine.  Ziua nu trebuie să-ți faci griji, mai ales dacă ești în grup mare și zgomotos, o să dispară fără să știi. Noaptea, doar dacă miroase a papa are motiv să caute în cort. 

Merită menționat faptul că după excursia asta, nu mai am această frică de urși a orășeanului care se uită prea mult la știri (chiar dacă o să mai folosesc fluierul ocazional).