"Hai că-l prindem!" Tura de noobi 2019: zona Suru, Făgăraș, partea a III-a
Continuarea acestor articole: urcarea spre cabană , ziua cu vârful . Când am făcut ochi în următoarea dimineață, atmosfera era tot apăsătoare, lumea își strângea lucrurile în liniște. Recunosc că am oscilat puțin între a păstra tensiunea în aer (aveam și eu drăcușorii mei), dar în primul moment prielnic am făcut o glumă, iar totul a revenit încet-încet la normal. Sau poate a fost doar impresia mea. La masă am pornit o discuție, voiam părerea celorlalți despre excursie. Am început prin a mă lăuda singură, la propriu, să-mi spun și eu matematic, cu plusuri și minusuri, gândurile legate de traseu. Atât mi-a trebuit. În următoarele 30-40 de minute am fost făcută ferfeniță , și am sfârșit prin a mă duce afară să dau niște apă la șoricei. Nu știu dacă m-a enervat mai tare faptul că cei care au fost cei mai incisivi tocmai terminaseră un (fuckin) semimaraton în 2h 50, sau faptul că totul s-a terminat cu fraza "excursia a fost ok". Am ieșit afară și mi-am dat seam...