În blugi spre Vârful Moldoveanu (2544m), Făgăraș: Partea I

Data: 28-30 august 2016.
Echipa: Eu, Dragoș, Rareș, Matei.
Traseu: Voila--Cab. Sâmbăta--Vf. Viștea Mare (2527m)--Vf. Moldoveanu (2544m)--Cabana Podragu--Cabana Turnuri--Victoria--Ucea (3 zile).

Patru naivi cu o dorință enormă, ceva rezistență și 3 excursii în Bucegi la activ. Asta eram noi când după zeci de pagini de jurnale de munte citite, am fost siguri că putem face asta. E clar că ne lipsea(ește) o doagă, dar nebunia/entuziasmul/ nesăbuința asta de început este o comoară în orice domeniu și noi am avut norocul să o exploatăm și să rămânem cu o aventură de suflet.

Când a apărut ideea asta cu Moldoveanu în căpșoarele noastre? Sigur nu la orele de geografie. Știam pe dinafară înălțimea încă din clasa a 4-a, dar nu m-am gândit vreodată că acolo se poate ajunge, sau că aș vrea asta.


Ideea a apărut natural, atunci când ne simțeam regii junglei, pe Jepii Mari sau Mici (2014 sau 2015, prima sau a doua tură pe munte). Îmi aduc aminte perfect vocea lui Rareș: "Gata! La anu' facem Moldoveanu!". Acum i-aș da două palme metaforice și i-aș spune că nu e așa ușor...vedeți? Îmbătrânesc.

Încă de la începutul lui August verificam zilnic prognoza meteo. Cum am văzut 3 zile legate cu soare (cu vreo 7 înainte), am sperat să se mențină, am avut acest noroc și...duși am fost. Cu temele făcute am urcat în trenul spre Voila ș-apoi într-un taxi spre Mânăstirea Sâmbăta de Sus.

Planul

Start

Am avut norocul să fim culeși de pe drumul forestier care duce către Cabana Sâmbăta de un domn Moșulică căruia cred că îi datorăm succesul excursiei. Conversația s-a legat imediat în Loganul care ne teleporta în tavan la fiecare groapă. I-am spus plini de noi că am fost doar prin Bucegi, că vrem să facem Moldoveanu. Ne-a întrebat unde plănuim să dormim și i-am dat detalii. Și-a cerut scuze față de prezența mea și ne-a spus ceva despre munții Făgăraș ce nu pot reda aici, dar a avut mare dreptate, a sintetizat perfect. Ideea de bază era că Făgărașii nu-s ca niciun alt munte, că urci și cobori de înnebunești până să ajungi la destinație, oricare o fi ea. Am râs ca niște prostuți ce eram.

Capăt drum forestier--Cabana Sâmbăta (triunghi roșu, 40 min)

Când am coborât din mașină pentru a parcurge potecuța de 1h 30min pe indicator către Cabana Sâmbăta de Sus, eram foarte încurcați dacă să-l așteptăm pe domnul Moșulică să parcheze ca să mergem cu el. Fusese drăguț cu noi așa că am stat câteva minute, credeam că îi facem o favoare. Vai de sufletul nostru ce a urmat... Alergam ca niște cățeluși după el, ne era rușine să rămânem în spate deși tare am fi vrut să ne oprim naibii să respirăm...eu am ajuns ultima din grup pentru că am avut proasta inspirație să fac câteva poze din mers.

Fuga

 Cardio-ul de prânz

Cabana Sâmbăta

Am ajuns la cabană în 40 minute, jumătate din timpul de pe indicator. Pe un ton foarte serios, ne-a luat pe toți patru și ne-a spus:

-Dacă mâine mergeți ca acum, nu o să ajungeți la Podragu. Să rămâneți la refugiul Viștea peste noapte. Și să o lăsați pe fată în față că merge încet, ea trebuie să seteze ritmul.

AM CREZUT CĂ MOR ÎN SECUNDA AIA, cred că m-am înroșit teribil. I-am mulțumit pentru sfaturi și pentru drum, ne-am urat cărări cu soare căci el urma să coboare și ne-am luat în primire cămăruțele. Vorbele lui ne-au pus pe gânduri și ne-au ambiționat să ne mișcăm cum trebuie pe traseu. Am păstrat în minte ca variantă de rezervă dormitul la refugiu...nici nu știam cum arată unul...

În blugi spre Moldoveanu (foto: Matei)

Fereastra Mare a Zmeilor (foto: Matei)

În acea noapte am ales să dormim toți 4 într-o singură camăruță de 2 persoane, mai precis în cea de deasupra bucătăriei, unde era cald și bine (și miros de cârnați).  La ora 5:45 când ne-am trezit, era întuneric afară. Ne-am împachetat lucrurile cu luminile de la telefon și a fost destul de dificil să facem o bijecție între persoane și obiecte:)) (Asta e șoseta mea, ba nu, ba da..). Am luat micul dejun datorită băiatului de la cabană s-a trezit special mai devreme, așa cum îl rugasem cu o seară înainte.

Nu mai știu exact din ce motiv, nu aveam suficiente sticle pentru apă, așa că am fost nevoiți să cumpărăm de la cabană dar surpriză: nu mai aveau! Am cumpărat Pepsi, mult Pepsi (puncte bonus de la Matei pentru Sâmbăta!). Când am vrut să-l vărs ca să-mi pun apă de izvor, Matei a încercat să mă oprească și așa a fost salvată Sticla. Cea care în momentul ei de glorie, a fost cea mai scumpă sticlă de Pepsi din România. Dar ajungem și acolo.

  Ce să mai...la ora 7:00 am pornit pe traseu.   

Fereastra Mare a Zmeilor, aveam 2h 30m ore să fim acolo

Din focul pregătirilor

Cabana Sâmbăta de Sus--Fereastra Mare a Sâmbetei (triunghi roșu, 2h)

Indicator de pe drum

Răsărit pe creastă

Spre cabană (foto: Matei)

Indicator 2

Hai că mai e puțin (foto: Matei)

Cred

Valea Sâmbetei

Am ajuns în Fereastră la ora 9:05. Aici am întâlnit un grup de slovaci care plecase puțin înaintea noastră și am făcut prima pauză. Aveam semnal așa că am trimis mesaj acasă cu locul, ora și "totul e ok". Mesajul primit nu a fost la fel de bun: tata mi-a spus că la ora 14 (exact când trebuia noi să fim pe vârf) sunt șanse de ploaie. Nu prea ne venea să credem, o săptămână întreagă se menținuse prognoza perfectă, să se schimbe chiar în dimineața aceea!?

Am văzut două doamne coborând din direcția pe care urma să mergem noi. Am aflat că dormiseră la refugiul din Fereastra Mică și le-am întrebat dacă au ajuns pe Moldoveanu. Ne-au spus că da: "E traseu de creastă, dar cel mai greu e Viștea-Moldoveanu, o să vedeți. Drum bun!" 

Indicator din Fereastra Mare

Fun Fact: când am văzut indicatorul acela, m-am întrebat foarte serios de ce s-ar duce cineva în direcția opusă a Vârfului Moldoveanu...e bine că măcar peste 1 an așa mi-am dat seama.

Din Fereastră

Fereastra Mare a Sâmbetei--Vf. Viștea (bandă roșie, 4h 30m)

Vf. Slănina, venim!

În spate: refugiul din Fereastra Mică

O mângâiere și un fir de drum

Am întâlnit un grup care venea din sens opus și toți studiau atent o hartă. Noi tocmai urcasem o pantă susținută (probabil că ne aflam pe Vf. Gălășescu Mic) și încercam să ne dăm seama unde trebuie să ajungem! Ne-am luat inima în dinți și i-am întrebat care dintre cele 6 vârfuri este Moldoveanu. Ne-au arătat trapezul, ne-au explicat (Moldoveanu în stânga, Viștea în dreapta) și acum mi se pare foarte drăguț din partea lor că nu au râs de noi. Vedeam destul de clar ce ne așteaptă: trebuia să ajungem pe cel mai îndepărtat vârf și apoi să facem coborârea. Cred că ne speria puțin chestia asta, așa că pauzele au fost reduse la minim.

Trapezul Viștea-Moldoveanu în spate-centru (și încă vreo 3 munți până acolo...)

Pe-o urcare nu așa lină cum pare (foto: Matei)

Zâmbet pentru poză

În blugi spre Moldoveanu și prietenie

Detaliu

Un vis

Era total diferit față de Bucegi. Nu știam că uneori pe munte ai nevoie și de mâini (în afară de lanțuri, vezi Jepi) și ne plăcea la nebunie. Pe de altă parte, fiecare dintre noi avea câteva fixuri: eu nu voiam să ne prindă vreo ploaie în creastă și nu știam cum să aflu dacă refugiile sunt rezistente la fulgere. Matei era stresat că poate nu prindem locuri la Podragu (unde nu se poate face rezervare, primul venit, primul servit) și se vedea dormind în sala de mese (poate am ajutat și noi ceilalți la imaginea asta), iar Rareș avea din când în când cârcei.

Domnul Moșulică avusese dreptate. Din Fereastra Mare a trebuit să urcăm și să coborâm 5 munți: Vf. Slănina (2268m), Vf. Gălășescu Mic (2433m), Vf. Gălășescu Mare (2470m), Vf. Galbenele (2456m) și Vf. Hârtopu Ursului (2461m). Ne opream doar atunci când aveam vizibilitate maximă către ținta noastră i.e. pe vârfuri. Ciocolată, apă, strâns din dinți și mai departe. Zecile de metri pe care le coboram în câteva minute le urcam apoi cu dobândă în de trei ori mai mult timp. Parcă eram într-un while care cicla. Peisajele spectaculoase și curiozitatea ne-au împins înainte și ne-au menținut ritmul acela draconic.

Încă două.. (Moldoveanu și Viștea în spate)

Haida la vale!

Depărtări (foto: Matei)

Turcoaz (Iezerul Valea Rea) și bandă roșie (foto: Matei)

Făgăraș (foto: Matei)

Poteca dragă (foto: Matei)

Privire în spate

Iar și iar...

Use the Force, Luke!

Pe gânduri

Fericire

Și frică

Căldură (foto: Matei)

"Uite, uite: intrăm în nor!!!" (foto: Matei)

:))))))))

Magie (foto: Matei)

Dor de munte

Ajunși la refugiul Viștea,  am constatat că vremea nu mai era așa grozavă, eram realmente în nori și ceață. Am întâlnit acolo un cuplu din Germania care ne-au spus că abandonează din cauza vizibilității scăzute. 

Știți momentul ala în care ești aproape de a realiza ceva important pentru tine și te autosabotezi? Brusc ai impresia că nu poți face acel lucru, dai înapoi și învinuiești contextul general? Eu asta am făcut acolo. Eram atât de aproape, dar am propus să "stăm puțin la refugiu", speriată fiind de norii aceia. Rareș mi-a zis atunci că el nu se oprește nici dacă fulgeră pe creastă. A spus asta cu atâta convingere că m-am speriat și mai rău. Am avut o mică dispută acolo (cu țipete și tot pachetul), iar Matei și Dragoș ne-au așteptat răbdători în acel minut, cât a durat să concluzionăm că mergem mai departe. 

Nu vreau să știu cum arată Universul în care ne-am oprit la refugiu, dar nici cel în care am continuat și ne-a prins ploaia. Din fericire, nici nu am cum.

Movilițele dintre Fereastră și Viștea le-am cam uitat cu toții, avem doar pozele și câteva flash-uri, dar urcușul spre Viștea nu ni se va șterge din memorie. Acum, cu harta în față, văd că sunt 217m diferența de nivel. În prima parte, poteca urca susținut, dar era decentă. "Apoi, brusc ne-am trezit cu un zid de stâncă în fața noastră, la vreo 60°", povestește Matei. "Cum Dumnezeu urci chestia aia?", a gândit Rareș și de fapt noi toți. 

Pfff...asta nu-i o pufoșenie drăguță...

Ok, calm, o luăm metodic. Pentru prima dată în viață urcam folosindu-ne serios și de mâini.  Cu teoria stăteam bine: trebuia să avem permanent 3 prize, să nu mutăm două membre deodată, să verificăm piatra să fie stabilă...făceam lucrurile astea instinctiv dar era ceva în plus: nu mai puteam da înapoi, iar capătul nu se vedea.

Încercam să-mi păstrez curajul și să avansez puțin câte puțin: să găsesc următoarea priză, să ridic un picior, să mă echilibrez, să nu arunc cu pietre în jos spre Rareș și Matei. Îmi gândeam mișcările cu 2-3 în avans și apoi mă concentram pe fiecare pas. O mișcare greșită nu ar fi fost o idee bună pe acel urcuș, dar nu la asta mă gândeam atunci. Mă rugam să ajungem sus cu bine și se vede că nu prea îmbrățișam procesul, voiam doar vârful la momentul acela. Vârful Viștea, că altul nu mai exista pe lume. Mă simțeam mică.

În acel moment critic, mi-a bâzâit telefonul după multe ore fără semnal. Mi-am găsit o poziție stabilă și am răspuns că suntem foarte bine, aproape de vârf, nimic despre ce era de fapt acolo. Am zis că dacă tot m-am apucat să dau sms-uri, măcar să fac și o poză. Practic, datorită lui tata am această amintire palpabilă care îmi trezește toate trăirile de atunci:

Urcușul spre Viștea

Privire în spate (sau în jos, același lucru)
Se observă brusca apariție a "zidului"

Când am ajuns pe vârful Viștea, am vrut doar să mă așez în fund și să am cât mai mult contact cu pământul posibil. Tremuram din toate încheieturile (nu știu dacă de efort sau de frică) dar râdeam cu gura până la urechi.

Și am văzut Moldoveanu: era atât atât de aproape. Am zâmbit în fața gândurilor mele: în urmă cu 3 minute nu mai aveam nicio pretenție, iar acum nici dacă mi-ar fi dat cineva 1 milion de dolari nu mă opream acolo. Ne-am tras sufletul (toți eram trântiți pe jos) și în câteva momente am pornit mai departe. Ne-am organizat strategic: Dragoș primul (evident), eu a doua (supravegheată atent) și apoi Matei și Rareș.

Vf. Viștea--Vf. Moldoveanu (punct roșu, 20 min)

Ajunsă la cabană în seara aceea am caracterizat Viștea-Moldoveanu ca fiind cele mai intense 20 de minute din viața mea. La 1 an distanță, pot spune că nu am exagerat prea mult. Am să las pozele să vorbească, eu nu am cuvinte (am făcut mai multe pe întoarcere, Moldoveanu-Viștea, când eram (mai) relaxată). 

Trebuie să menționez totuși porțiunea care m-a impresionat cel mai mult: erau cam 2 metri în care mergeai având efectiv gol în stânga și în dreapta. Era un joc psihic.

Spre Moldoveanu

O Doamne, uite-l...

Când am văzut steagul la 10m de mine, am simțit nevoia să mă opresc o secundă și m-au podidit lacrimile. Am imortalizat momentul printr-o imagine pe care ochii mei au văzut-o foarte în ceață.

"Oprește Doamne clipa..."

Am șters repede urmele emoției, băieții erau pe aproape și nu se cădea să fiu văzută. Las în continuare pozele de pe vârf:

"...cu care măsori eternitatea" (L. Blaga)

Peste timp

 Continuarea crestei (foto: Matei)

"Cine a ajuns până aici este un învingător" (foto: Matei)

Moment fără nori (foto: Matei)

In memoriam (foto: Matei)

Cea mai lungă rezistență anticomunistă din Europa

a avut loc în munții României

(foto: Matei)

Spectacol de lumini

Din jumătatea de oră petrecută pe vârf, aș vrea să amintesc două lucruri:

Acolo se afla un carnet mare-mare în care puteai să scrii câteva cuvinte. M-am gândit cu emoție la bunicii mei care ambii au pășit pe acest vârf cu vreo 60 de ani în urmă, dar asta nu este interesant pentru publicul larg. Ce au scris ceilalți după 7 ore de traseu? EASY MONEY (#Rareș), RAPID (#Matei) și "You can't take the sky from me" (#Dragoș). 

Din micile bucurii ale vieții: să mănânci covrigei cu brânză pe cel mai înalt vârf al țării (dacă tot i-ai cărat pentru că ți-a fost poftă...) și să bei Pepsi la grămadă.

Poza oficială

Vf. Moldoveanu--Vf. Viștea Mare (punct roșu, 20 min)

Matei și Viștea în ceață

În caz că nu crezi bulina, e și o săgeată:))

Găsește lanțul

Privire înapoi

Spre Moldoveanu

În josul imaginii cei 2m înconjurați de prăpastie,

dar nu se înțelege din poză

Băieții pe Viștea

Am aruncat o ultimă privire în spate, la visul nostru devenit realitate și am început coborârea. Acum trebuia doar să ajungem cu bine acasă.

Ah. Sunt atât de multe detalii despre drumul acesta pe care am încercat să le ocolesc, pentru a nu încărca povestea. Un lucru important care mi-a rămas în minte este faptul că nu am mers mereu în aceiași ordine. Ok, Dragoș a fost primul pentru 95% din timp, dar noi ceilalți ne aranjam în funcție de ce urma, ca să ne ajutăm reciproc. Le mulțumesc băieților pentru detalii pe care eu le uitasem și în special lui Matei care m-a lăsat să fur (cu citare!) multe poze.

Va urma.