Dara si Hârtopul Darei: cu cortul la lacul Urlea, sub creasta Făgărașului
Dar astăzi nu este despre scuze, pauze sau cancanuri, ci despre o tură care mi-a fost grea, și care mă readuce aici, deci îmi este foarte specială. Nu mai fusesem pe munte din Martie, iar sport nu prea am apucat să fac anul acesta. Până pe 19 August am fost foarte prinsă cu ale mele, dar apoi brusc am simțit că este vacanță și pentru mine. Am plecat de la a mă plânge că nu sunt în formă și că vreau o tură ușoară, de încălzire...am ajuns la "am nevoie de o tură în Făgăraș, hai pe Dara și Hârtop". Și n-am reușit să strâng un grup prea mare...pentru ca viața de adult e nașpa si degeaba e vreme bună joia...probabil că niciodată nu va mai fi ca în facultate din punctul acesta de vedere, dar măcar acum avem bani de echipament:)) și mai multa minte...cred (Dragoș & Matei, imi e dor de voi).
Data: 25-26 august 2022.
Echipa: eu, Rares, Ovidiu.
Traseu: Cabana Sâmbăta (1401m)--Fereastra Mare a Sâmbetei (2188m)--Portița Lacului (2325m)--Lacul Urlea (2170m) (ziua 1).
Lacul Urlea (2170m)--Vf. Dara (2500m)--Vf. Hârtopul Darei (2507m)--Vârful La Cheia Bândei (2383m)--Cab. Sâmbăta (1401m) (ziua 2).
Video-ul rezumat al turei.
Entuziasm combinat cu frică, cam astea au fost sentimentele majore când am făcut bagajul. După ruptura musculară de anul trecut (alt eveniment instructivo-dureros despre care n-am vorbit), am învățat că efectiv fiecare gram contează. Așa că am redus la minim componența rucsacului, și am simțit o mândrie copilărească atunci când joi la 2 noaptea, rucsacul cu toate cele necesare pentru cort (sac, butelie, crăticioară, pufoaică), cu tot cu Go Pro și aparat și baterii și cârnați și Epipen și 3L de apă...avea doar 10.5 kg. (O să fac o listă de echipament în curând, ca să nu mai uit vreodată cum arată minimalismul pe munte).
Cu doar 5 minute întârziere, la 6:05 dimineața am coborât la mașină și am pornit spre Sâmbăta de Sus. Mașina am parcat-o la aproximativ 100m de cabana Floarea Reginei (apoi forestierul devine destul de rău, evident depinde și de garda mașinii).
Mașină--Cabana Sâmbăta de Sus (triunghi roșu, 1h 40 min)
Pe drum mi-am amintit cu Rareș secvențe din primul nostru drum acolo...tura spre Moldoveanu de acum 6 ani, și mai ales domnul Moșulică de atunci, cel care ne-a scos sufletul pe această parte de traseu:)). Acum n-a mai fost Moșulică, ci Ovidiu, și uite așa n-am "scos" 45 de minute ca atunci, ci 50 (pe indicator sunt 1h 30min; de la locul unde am lăsat mașina până la începerea potecii am făcut tot cam 50 de minute pe forestier).
Urcând spre cabană
Indicatoare 1
Amintindu-mi cu drag de domnul Moșulică
Începe distracția
Cabana Sâmbăta de sus--Fereastra Mare a Sâmbetei (2h 30 min, triunghi roșu)
Era o zi super senină, că doar am ales zilele de vârf pe sprânceană:)), iar urcușul greu-greu. N-aș zice că era vina rucsacului, chiar îl simțeam ok în spate, ci mai degrabă forma fizică de cartof pe care am căpătat-o. Am mers încet, dar constant, cu pauze foarte scurte, de maxim 30 de secunde pentru câte-o gură de apă. Asta a fost suficient pentru a ne încadra în timpii de indicator.
În centru este Fereastra Mare, către care urcăm
Mostră de potecă
Ne fură peisajul
Încă verde
Și-o cascadă
Detaliu
Indicatoare III
Ajungem (greu, dar în timp) în căldarea superioară
Eram foarte aproape de Fereastră când am observat turma de oi care tocmai cobora pe acolo. Am avut o conversație nu tocmai plăcută cu vreo 6 câini, din fericire a fost super drăguț ciobanul și i-a potolit repede. Ne-a rugat să-i dăm măcar puțin o baterie externă ca să-și încarce telefonul, dar cu minimalismul nostru exagerat, nu am avut:(. Ne-a arătat în depărtare vârful Dara și ne-am urat drumuri bune.
Ioi cât am urcat
Ne întâmpină oi și câini
Privind Fereastra Mare a Sâmbetei
Vedem vârfurile imediat ce pășim pe creastă
Dara-centru stânga, Hârtopul Darei-foarte apropiat putin în spate
Culmi ce par blânde
Abia puțin mai sus de Fereastră, într-o pauză de masă, m-a lovit entuziasmul. Mi-am adus aminte cu drag cum acum 6 ani, în același loc, cu planul total nebunesc de a merge pe Moldoveanu, m-am mirat că "există indicator și la dreapta"...de ce s-ar duce oamenii în partea cealaltă față de Moldoveanu?! Ce întrebare de copil...acum îmi știu răspunsul.
Poteca noastră
Privire înapoi: trapezul Viștea-Moldoveanu își face apariția
Mergem pe pilot automat
Încă 3h până la Urlea?!?!?!?!?!
Primul indicator întâlnit anunța încă vreo 3h până în zona Urlea. Ne-a speriat puțin asta, planurile noastre erau să ajungem la lac mult mai repede de atât...eram deja cam obosiți. Urcasem 1400m în altitudine, mergeam de 6h 30, iar indicatorul cu bulina albastră nu părea să se apropie...
Partea mai ascuțită a Făgărașului își face încet apariția
Ne amintim de tura noastră spre Moldoveanu...cele 5 vârfuri urcate și coborâte până acolo
Încă mergem
Se vede lacul Urlea!!!
Până la urmă și-a făcut apariția indicatorul spre lac, cu bulina lui albastră cu tot. Am coborât vreo 15 minute până am găsit un loc destul de plat, apărat de vânt din 3 părți, mult deasupra lacului. Am decis să punem acolo corturile. Aveam inima puțin strânsă...nu mai era nimeni în zonă. Sperasem să mai găsim oameni la lac sau la refugiu, dar eram singuri-cuc. Uneori realitatea din teren te lovește...în teren:)).
Cina am luat-o lângă lac: orez cu cârnați uscați și irish chedar, respectiv paste carbonara la punguță ( cina lui Ovidiu). Sunt incredibile momentele în care gătim în natură, la primus și tigăiță, sub cerul liber, e un sentiment de libertate, de "totul este aici și acum", pe care îmi e greu să-l pun în cuvinte. În orice caz, cina devine un premiu bine meritat (care se termină prea repede).
Am fiert apă din lac și am răcit-o (tot în lac) pentru a avea a doua zi pe traseu. Apoi am urcat înapoi la corturi. La 20:40 era deja întuneric, iar noi eram băgați în sacii de dormit. Mă știți, nu cred că mai are sens să zic că a fost cea mai nedormită noapte din viața mea. La fiecare vâjâit al vântului, aveam impresia că un animal enorm ne adulmecă și se pregătește să calce pe cort, pe noi. Cei care aveți pisici...știți momentele acelea când vor și ele să se bage sub pătură, și zgârie cu gheruțele ca să o dea la o parte?! E, cam asta era în mintea mea, doar că pisica era un ditai urs. Îmi era și destul de frig la picioare, mi-a trecut prin minte să desfac folia de supraviețuire ca să mă învelesc (și) în ea, dar parcă aș fi fâșâit prea mult, degeaba. Am dormit în reprize scurte...
Îmi aduc aminte că mi-am promis pe toți sfinții că nu mai fac asta niciodată (să dormim doar 3-4-5 persoane în creastă, singuri-cuc în Univers). Acum știu că nu sună credibil, sunt destul de sigură că voi mai face asta totuși, dar pe moment am simțit că a fost o decizie proastă să fiu acolo. La un moment dat am deschis Go Pro-ul, voiam să prind puțin din sunetul vântului. Rareș m-a întrebat dacă dorm, și așa am aflat eu că este 4:30 dimineața. E incredibil că am prins conversația aceea pe cameră. N-am mai dormit deloc de la acel moment, am pândit cu nerăbdare să văd primele raze de soare. La 6 deja strângeam corturile, și am renunțat de comun acord la ideea de a mai găti micul dejun la primus, acolo. Abia așteptam să o luăm din loc.
Și totuși...ce minune de răsărit
Ce minune de loc
Lacul Urlea--Vf. Dara (bulină albastră + bandă roșie + nemarcat, 1h 45min)
Urcând înapoi în creastă
Incredibil de frumoasă lumina dimineții. Refugiul Urlea micuț, în centru
Cu palpitații înainte
Probabil cu adrenalina adunată peste noapte, am prins aripi și am ajuns repejor pe creastă. A mai urmat o mică porțiune de urcare, unde inima mea a luat-o puțin razna. Poate de la ritmul prea alert pentru mine, de la 2 nopți nedormite, poate de la lipsa antrenamentului...n-am idee.
Vedem de aproape cei doi coloși
Hârtopul Darei (2507)m în stânga, Dara (2500m) în dreapta
Continuarea blândă a marcajului de creastă
Am privit cu jind restul crestei blânde a Făgărașilor care se desfășura înaintea noastră și am pornit pe nemarcat (un cuvânt cam mare pentru poteca evidentă) spre cele două vârfuri din fața noastră. Nu e o ordine anume între ele, poți ajunge întâi pe oricare dintre Dara și Hârtopul Darei (cam 10 minute se fac între cele două vârfuri).
De citit, de știut.
Numărând pașii spre vârf...la propriu
Frumuseți
Ultimii pași spre vârful Dara
Creastă cât vedem cu ochii
Invitat surpriză
Vulpița
După ce-am ajuns pe Dara, am parcurs creasta înierbată dintre cele două vârfuri și ne-am oprit la câțiva metri sub Hârtop. Acolo am făcut o ciocolată caldă. Mix-ul de cacao cu zahăr era din păcate de 1:1, nu tocmai perfect. A ieșit o ciocolată caldă cam amară, și totuși am apreciat-o mult de tot, mi-a înseninat și încălzit dimineața. Bătea vântul destul de rău pe acolo.
Mică aroganță: facem ciocolată caldă la primus imediat sub Hârtopul Darei
Cei 5 coloși de urcat și coborât până la trapezul (stânga) Viștea-Moldoveanu
(Amintirile mă chinuiesc, amintirile mă răscolesc:)) )
Vf. Hârtopul Darei--Vf. La Cheia Bândei (nemarcat + bandă roșie, 1h 30 min)
Începem coborârea
Munte, mi-ai lipsit fără să știu
Detaliu
Potecă clară spre Moldoveanu
Vf. Cheia Bândei--Cabana Sâmbăta--Mașină (punct roșu + triunghi roșu, 1h 45 min + 1h 30 min)
"Coborârea" a decurs fără probleme. Am urmat banda roșie până pe vârful Cheia Bândei, de unde am început să coborâm pe bulină roșie. Traseul nu îmi amintesc să mi se fi părut periculos. Dar panta era mare și foarte solicitantă pentru genunchii mei.
O ultimă privire și-o turmă de oi mică-mică pe versant
Au, genunchii
Am ajuns cu bine la cabană, unde am mâncat o mămăliguță și clătite. Nu puteam să închei ziua fără o mică dramă...m-a mușcat o gază de buza de sus, iar drumul de la cabană până la mașină l-am făcut cu o frică greu de stăpânit-poate că gâza a fost o albină și mă umflu naiba pe acolo. Am luat un antialergic și din fericire n-a evoluat în nimic complicat, am rămas doar cu emoțiile. De asta e bine să ai mereu cu tine și o mică trusă cu medicamente de urgență. Dar despre asta, într-un alt episod.
Când în sfârșit ajungi la mașină...
Acest jurnal câștigă titlul de tura anului 2022, fără concurență prea serioasă. Asta pentru că vara a fost destul de nebună pe alte planuri, și de data asta muntele nu mi-a fost prioritate. Și e ok, o să mai fie astfel de veri, astfel de ani. Important pentru mine este să nu uit cât de mult îmi place să merg pe munte, să văd locuri noi, să stau cu gândurile mele în timp ce urc, cât de mică mă simt într-o astfel de excursie. Chiar dacă poate îmi e greu urcușul, sau bodogănesc alegerea de a sta la cort, sau mă mai dor genunchii pe coborâri accentuate, sau mă panichez la gâze și urși (pe video doar părțile astea se văd)...întodeauna acasă simt o bucurie și o recunoștință imensă că am cu cine să merg, și că pot să urc. Și că am cui să povestesc toate tâmpeniile în care mă bag:).
Recunosc, sunt tare curioasă ce voi gândi la anul pe vremea asta, care va fi tura anului 2023. În teorie, mi-aș dori să am mai multe opțiuni de ture spectaculoase din care să pot alege, dar e posibil ca Dumnezeu să râdă tare la acest plan al meu. Dar mai important decât viitoarea tură 2023 în sine, îmi doresc să reiau scrisul pe blog. Pentru mine și pentru cine mai are răbdare să citească în lumea asta grăbită și nebună.
