Cei-ce-pe-Colț-au-stat, Vârful Negoiu (2535m), Făgăraș- Partea I

Data: 19 iulie 2017.
Echipa: Eu, Dragoș, Rareș, Matei, Sebi.
Traseu: Bâlea Lac--Vf. Lăițel--Lacul Călțun--Strunga Doamnei--Vf. Negoiu
             Vf. Negoiu--Strunga Doamnei--Lacul Călțun--Poteca lui Grigore--Bâlea Lac.

Anul trecut, cabana Podragu, după ce atinsesem cel mai înalt vârf din Romania. Erau acolo foarte multe grupuri de munțomani adevărați și foarte foarte mulți străini. Atunci am auzit o doamnă din Germania, care povestea că cele mai frumoase peisaje pe care le-a văzut în viața ei sunt pe traseul spre Negoiu. Pe moment, chiar nu am înțeles ce poate fi mai frumos decât ceea ce tocmai văzusem... Ne-a rămas în minte această frază și am fost cu toții de acord că trebuie să vedem și noi, "vara viitoare".

Tura aceasta e una cu totul specială pentru noi. Am fost obligați să învățăm foarte multe lucruri...on the hard way. Nu este o ispravă "de lăudat", dar cu atât mai mult țin să o povestesc și să enumăr greșelile făcute, pentru ca alții să nu le repete.


După Ciucaș și Lespezi, am considerat că eram în formă pentru Negoiu. Doar că...am vorbit doar pentru mine. Într-adevăr, o excursie de genul ăsta necesită mai mult antrenament. Asta a fost greșeala nr 1.

Pe Vârful Negoiu se poate ajunge în mai multe feluri:

• Prin Cusătura Saratii- unii îl consideră cel mai dificil traseu marcat de la noi din țară (alții spun ca porțiunea "La lanțuri" din Piatra Craiului merită acest titlu).
• De la Cabana Negoiu, ocolind Cusătura.
• Din Piscul Negru, în continuarea traseului cu Vf. Lespezi.
• Din Bâlea Lac, cu vizită pe Vf. Lăițel și pe la Lacul Călțun.

Prima variantă pica din start, mai avem nevoie de experiență. A treia ar fi repetat tot traseul spre Lespezi. Am ales cu inima ultima variantă. Voiam să simt cu mânuțele mele cablurile de sub Lăițel și să simt cu bocancii mei traseul de creastă. Știu că Rareș mi-a spus să o scurtez, că e prea lungă așa, dacă nu se poate prin altă parte, dar m-am încăpățânat. Am citit pagini întregi despre ruta asta și am vizionat zeci de filmulețe cu diverse părți din ea. Pentru mine, altă variantă nu exista. Dacă ar scrie altcineva blogul asta, probabil că ar contoriza acest lucru ca o primă greșeală. Dar nu e cazul :).

Hârtiuța de tocilar...

Planul era ca marți să ajungem în Piscul Negru și să dormim acolo. Miercuri era "ziua cu traseul": urma să plecăm la 6 pe Transfăgărășan până la Bâlea Lac, să lăsăm mașina acolo, să facem vârful și apoi să ne întoarcem în Piscul Negru. Această "joacă de copii" era estimată la 11-13* ore, cu tot cu pauze. Joia era rezervată pentru întoarcerea la București.
Ceea ce am și făcut....cu steluță și ceva scris mic-mic în josul paginii:)).

Miercuri. Ne-am trezit la 5:30, am împachetat rucsacii și am plecat din fața pensiunii la 6:10 (cârcotașii o să spună că eu am întarziat și nu pot nega). A fost prima dată în acea zi când eram singura mașină de pe Transfăgărășan.

 Trafic aglomerat pe Transfăgărășan la 6:20

Sus, în parcarea de la Bâlea nu era nimeni, așa că nu am avut unde să plătim taxa :). Am ocolit frumos bariera, am parcat și ne-am legat strâns bocancii.

Bâlea Lac--Șaua Paltinu (bandă albastră, 55 min)

Am plecat de lângă lac la ora 7 fix. Nu era nimeni treaz prin vecinătate și soarele abia începea să încălzească. Aveam sentimentul că plecăm într-o expediție importantă și îmi plăcea foarte mult să văd cum se trezește natura la viață. Dragoș, dacă citești asta, te rog să observi că e important dacă pornești pe bandă albastră sau triunghi albastru :). 

 Indicator la Bâlea

 Liniște

 Dragoș și bandă albastră

Ce diminteață frumoasă pentru munte! 

 Visători (căzuți din lună)

 Dragoș așteptând muritorii de rând

 Băieții...

Greșeala nr. 2 a fost aceea că am plecat nemâncați. Din dorința de a fi pe traseu cât mai repede, propusesem să luăm prima masă în șaua Paltinului, dar simțeam că nu avem suficientă energie. Am poposit dupa aproximativ 30 minute de urcat. Acompaniați de bâzzzâituri de albine și alte gâze, am luat cel mai frumos micul dejun din ultimul an.

 Bâlea din ce în ce mai mic

Cu puteri proaspete, am pornit iar la drum și mare ne-a fost bucuria când după un cot, au apărut vârfurile în fața noastră. Nu ne așteptam să le vedem așa repede! În foarte scurt timp după aceasta, am ajuns la indicatorul din Șa.

 Prima dată când se vede vârful de pe traseu!

Gemenii Lespezi și Cornul Călțunului și in spate-dreapta Negoiu...

În planul puțin mai apropiat, tot central, Vf. Lăițel

 Indicator din Șa

Șaua Paltinului--Vf. Lăițel (bandă roșie, 1h 30)

Trebuie să spun că timpii de pe indicatoare sunt foarte prost puși. La Bâlea anunțau 4 ore până pe Negoiu, iar în Șa (la 45 min distanță), timpul estimat era de 4h 30... Greșeala nr. 3 a fost faptul că băieții s-au luat după acestea și nu s-au pregătit psihic pentru ceea ce urma. I-am rugat să mergem puțin mai repede că se face mai mult, dar nu a funcționat.

Nu după mult timp, am văzut primul cablu pe care îl știam bine din poze. Mie mi s-a părut ușoară trecerea, mai ales că era montat lanț ajutător. Mai apoi, poteca nu prezintă pericole, până sub Lăițel, dar ajungem noi și acolo. Trebuie totuși mers cu grijă.

Planuri, mulțumim Matei

 Băltoacă, semn, Lăițel și gemenii

 Prima porțiune cu lanț văzută de departe

 Și mai aproape.

 Mostră de potecă

 Liniștea dinaintea furtunii

 Urcușul spre Lăițel și în dreapta Vf. Negoiu...

 Dragoș și-un Lăițel

Eu am o sensibilitate față de înălțimi. Nu imi vine să vomit și nu mi se înțețoșează privirea, dar simt un puternic disconfort. Nu suport nici să văd pe alții (prea) aproape de prăpastie și niciodată nu ma apropii prea mult de margine, dacă poteca n-o cere. Din această cauză, înainte de orice traseu mă interesez foarte mult cam cât de dificile sunt porțiunile expuse, cat de lungi etc, ca să știu clar la ce mă înham și mai ales DACĂ să mă înham (după aceea abia aștept să le testez). Vă spun asta ca în cazul în care aveți o problemă similară sau mai gravă, să vă puteți ghida și după ce zic eu pe aici. Nu sunt norocoasa care să n-aibă nicio problemă pe lângă abrupturi, spre deosebire de Dragoș, de exemplu, care n-are nicio treabă.   

Înainte de Lăițel este o porțiune (mai) expusă, prevăzută pe alocuri cu lanțuri. Recunosc că mi-a fost frică acolo, deși nu este cea mai tehnică porțiune pe care am trecut-o vreodată. Am fost foarte încântată când am văzut poteca șerpuind pe lângă prăpastie, inima a început să-mi bată foarte puternic. "Acum e acum, ia să vedem". Era una dintre zonele pentru care ținusem neapărat să plecăm din Bâlea Lac. Se coboară relativ brusc pe un lanț iar apoi poteca este presărată cu bolovani imenși pe care îi cațeri și descațeri, folosind deseori și mâinile. Am fost foarte atentă și acum, dintr-un fotoliu confortabil, îmi aduc aminte cu mare drag de zona respectivă. Băieții spun că ei nu au avut emoții, nici nu mă așteptam la altceva :)).

 Începe distracția!

Zig-zag

 Tocmai coborâsem pe acolo

 "Stai că-ți fac poză!!!"

 Cursă cu obstacole

Privire în spate: Matei, Sebi, Rareș și potecuța 

 Creastă de Făgăraș

Îmi explică cineva, vă rog???

 Pe aici se folosesc toate cele 4 roți 

 Încă o privire în spate

După porțiunea aceea expusă (destul de vizibilă și în poză), se urcă puțin mai susținut până pe Lăițel. De unde am văzut asta:

 Lacul Călțun. Vf. Lespezi și Vf. Cornul Călțunului. Vf. Negoiu.

Îmi cer scuze în avans, acest cadru se va mai repeta de câteva ori pentru că mie mi se pare ireal de frumos, nu mă satur să-l revăd.

 Indicatorul de pe Vf. Lăițel

Pe Lăițel am făcut o bine meritată pauză de mâncat. Parcă timpul se oprise. Urmăream poteca pe care urma să mergem și mereu îi pierdeam urma în același loc. Mi se părea imposibil de ajuns în vârf. Ulterior mi-am dat seama că Strunga Dracului este vizibilă de acolo, nu ruta pe care urma să mergem noi. Ne-am împrietenit și cu un domn de 68 ani care vine foarte des prin Făgăraș, mai ales prin acea zonă. Dacă am îmbătrâni cu toții așa...

Vf. Lăițel--Lacul Călțun (bandă roșie, 1h)

Stăteam bine cu timpul și ne bucuram foarte tare de ceea ce vedeam. Am început coborârea până la lac și am întâlnit mulți alți turiști. Dragoș și Sebi au luat-o foarte înainte, iar eu am mers cu Rareș și Matei. Eram foarte veseli. 

Coborârea este continuă, dar nimic dificil, trebuie atenție să nu aluneci sau să împingi pietre în jos, spre cei din fața ta. 

 Făgăraș...

Rareș reconfigurând traseul și Matei pe coborâre 

 Giganții

 Totul bine și frumos

 Tocmai am coborât nebunia asta???

 Matei și Rareș

Când am văzut noul refugiu turcoaz, am știut că am ajuns. Ne-am reîntâlnit cu Sebi și Dragoș și ne-am întins la vorbă și poze. Ne simțeam foarte bine și aveam impresia că avem tot timpul din lume. Asta a fost greșeala nr 4. Am făcut pauzele mult prea lungi pe ici pe colo, prin punctele esențiale. 

 Noul Refugiu Călțun

 Indicator 1 lângă Lac

 Norii ne așteaptă...

 Indicator 2 lângă lac

 Lacul Călțun și  Vf. Negoiu

 Sebi

Nu stăteam pe facebook, le dădeam mesaje alor mei!

Mulțumesc Matei pentru poză.

Lacul Călțun--Strunga Doamnei (bandă roșie, 30 min)

Abia pe la 12 ne-am urnit de lângă refugiul vechi. Poteca se strecoară prin partea dreaptă a lacului și în prima parte urcă susținut pe lespezi enorme. 

În sus, hai! 

 Vf. Lăițel si Lacul Călțun

 Urcare

Aici am realizat că ceva nu e bine. Vitezele noastre de mers erau FOARTE diferite și am încercat să grăbesc puțin gașca, dar am eșuat. În plus, Matei primise informații din București că sunt 50% șanse de ploaie pe vârf, exact când trebuia să ajungem noi. Am luat-o cu Dragoș înainte.

Poteca urcă ceva mai domol până la bifurcația Strunga Doamnei vs Strunga Dracului și peisajul se schimbă complet, stâncă peste tot. Strunga Dracului este închisă de câțiva ani pentru că sunt căderi de pietre și e foarte periculos. Din păcate, am întâlnit și am auzit de turiști care ignoră interdicția. Vă rog nu faceți asta. De curând niște oameni din Belgia au fost salvați de acolo de către SALVAMONT, pe la 3 noaptea.

Chiar dacă Strunga Doamnei ocolește puțin, este sigură. Marcajul este bandă galbenă și se reîntalnește cu banda roșie la 15 minute de vârf. Intrarea în strungă este printr-un horn care ne trece pe partea cealaltă a muntelui (față de ce se vede în următoarea poză), urcarea finala făcându-se pe celălalt versant.

 Potecuță aproape invizibilă spre Strungă și Vf. Negoiu

 Privire în spate

Mostră de potecă

Pe undeva pe aici s-a produs greșeala 5, dar nu știu exact care a fost. Am ajuns la răscruce împreună cu Dragoș, dar Matei, Rareș și Sebi erau mult în spate, nici nu îi vedeam. Am simțit și câțiva stropi de ploaie, ce-i drept foarte foarte rari și...m-am enervat. Ploaia nu avea loc în planurile noastre și trebuia să ajugem cât mai repede sus, ca să avem timp să coborâm din creastă în timp util.

Când în sfârșit au apărut, le-am spus că din câte știu, de aici se mai face o oră, dacă ne mișcăm mai repede. Trebuia să luăm o decizie rapidă: mergem pe vârf sau ne întoarcem. Cred că nu am fost prea drăguță când am zis toate astea. Așa am aflat că Sebi are dureri de spate la urcări.

Rareș se simțea foarte norocos și era sigur că noi vom prinde cele 50% șanse favorabile, fără ploaie.
S-a hotărât să parcurgem hornul din fața noastră și vedem după ce și cum. Am reorganizat trupa: Dragoș, Matei, Rareș, Sebi și eu.

Strunga Doamnei--Vf. Negoiu(bandă galbenă și pe final bandă roșie, 1h)

 Începe Strunga Doamnei

Hornul și zăpadă. Muțumim, Matei.

După trecerea hornului, am realizat că durerile lui Sebi sunt grave. Am reușit să-i eliberăm rucsacul, deși s-a încăpățânat foarte mult. Dovadă că situația nu era foarte roz este faptul că m-am oprit din făcut poze (am porțiunile respective pe coborâre). Ceea ce a urmat a fost greșeala nr 6, poate cea mai gravă: am continuat să urcăm. Eram atât de aproape și nimeni nu voia să renunțe. Am fost cu toții egoiști și inconștienți și am plătit scump chestia asta. 

 La vreo 20 minute după horn

Din Strungă am mers relativ grupați vorbind încontinuu, doar-doar o să se înveselească atmosfera și or să treacă durerile. De la fotbal până la povești de facultate și amintiri de pe munte de cu un an în urmă, nu am ocolit niciun subiect. Din fericire, vremea părea că se îndreaptă iar.

Se mai înseninase

 Vârful, exact în fața noastră

A urmat o urcare abruptă și susținută, unde se folosesc și mâinile (scrambling cred că se cheamă). Mi-a adus puțin aminte de urcușul spre Viștea (dinspre refugiul cu același nume). Era o bucată imensă de zăpadă acolo și inițial am crezut că trebuie să trecem prin ea, dar nu a fost nevoie.

Poză furată de la Matei: Rareș, eu și Sebi

Atât de aproape... 

 Vin norii peste noi!

 Sebi 4X4

 Prăpastie...

 Sebi. În spate Vf. Lespezi și Vf. Cornul Călțunului

Drumul pe care am venit, zona de urcare și iar potecă

Ultimele 10 minute spre vârf le-am parcurs singură. Îmi auzeam numai respirația puternică și pășeam încet, încercând să memorez tot ce mi se întâmpla, să rețin fiecare stâncă și fiecare durere. Fiind atât de aproape, mă simțeam responsabilă și mă întrebam dacă a fost bine să continuăm. Pe de altă parte, nu mă vedeam renunțând mai jos...și nici acum nu cred că aș face-o. 

 Lume de piatră

 Privire în spate: Sebi și Matei

 Momâile și...

Îmi dorisem foarte mult să ajung pe vârf, dar atunci când am văzut monumentul, nu am simțit o explozie de entuziasm și bucurie. A fost mai degrabă o ușurare. 

 Vârful Negoiu

 Norii se strecoară printre creste

Privire în spate: Vf. Lespezi în nori, băieții și Lacul Vidraru

Mi-am lăsat rucsacul jos și am privit depărtările. Într-o parte erau numai nori, alb alb alb peste tot. Am răsuflat ușurată. Eram foarte mândră de toți, mai ales de Sebi. Încă nu eram conștientă de efortul lui supraomenesc.

Când am fost toți 5 pe vârf, m-a lovit. Am realizat că am reușit să facem ceea ce credeam eu că e jumătatea grea (mai aveam întoarcerea). Nu cred că greșesc dacă spun că toți eram foarte emoționați, voința învinsese.

"Acolo au putut să vadă întreg Universul și să se bucure de puterea pe care au dobândit-o, căci nu mai erau doar simpli oameni, erau Cei-ce-pe-Colț-au-Stat." (Sebi, 2017)

Titlul articolului este dat de Sebi. Vă sfătuiesc să citiți versiunea lui, mult mai bogată în trăiri, căutați-l aici, este penultimul. Va urma.

Poza oficială de vârf