Am făcut Nordica: creasta Pietrei Craiului între Turnu și La Om (I)
Echipa: eu, Dragoș G, Matei, Rareș, Mara, Dragoș S.
Traseu: Fântâna lui Botorog--Prăpăstiile Zărneștilor--Cabana Curmătura (ziua 1).
Cab. Curmătura--Vf. Turnu--Vf. Ascuțit--Vf. La Om--Refugiul Grind--La Table--Casa Folea (ziua 2).
Casa Folea--Fântâna lui Botorog (ziua 3).
E groaznic de greu să scriu despre tura asta. Am tot încercat; am scris și am șters. Până la urmă am așteptat să vină momentul potrivit, care este acum. Nordica a însemnat foarte mult pentru mine, orice aș scrie este un \epsilon față de ceea ce am simțit/văzut/trăit. Probabil că asta nu va fi o poveste scurtă, așa că recomand un fotoliu comod în care să vă afundați la porțiunile mai expuse și un ceai cald alături (căci pe creastă nu sunt surse de apă!). Pentru cei nerăbdători, partea efectivă cu traseul este aici.
Am citit un jurnal de călătorie despre Nordică când încă nu aveam polar. Mă atrăseseră imaginile. Deși eram destul de inconștientă în acea perioadă, mi-am dat seama că traseul ăsta e altfel. Că trebuie să fii foarte bine pregătit pe toate planurile ca să-l faci. Nu mai țin minte exact ce-am gândit, dar știu sentimentul avut: am făcut un pas metaforic în spate și mi-am zis că traseul ăsta este pentru când voi fii cu adevărat pregătită, DACĂ vreodată voi fi. Era doar un vis. În fiecare vară care s-a succedat de atunci (între 18 ani și 21) m-am întrebat mai mult sau mai puțin serios: oare acum ar fi un moment bun? L-aș putea face? Răspunsul a fost mereu un sincer nu. Dar a venit și 22-ul.
De fapt, anul trecut (2017) am început să mă gândesc foarte serios la ideea de a începe un blog de munte. Dar mi se părea că nu am suficiente lucruri de spus, că nu sunt expertă (dar asta e și șmecheria!). Mi-am pus singură un target imposibil...dacă fac Nordica, îmi încep blogul. Bine, n-a fost doar contextul ăsta, parcursesem deja câteva trasee greuțe și venea cumva ca un pas natural. Am făcut research-ul: am citit jurnalele altora, am vizionat mai multe filmulețe, am visat cu harta în față. Cu pixul pe hârtie, a ieșit asta:
Fără rezervația de urși:(
Dar eram pregătită să fac Nordica? Răspunsul a venit într-o formă inedită. Am anunțat băieții, am vânat vremea bună, am sunat la Curmătura să fac rezervare...dar nu pot să vă spun ce ușurare am simțit când fata de la telefon mi-a spus că nu au locuri... mi s-a luat o piatră de pe inimă. Poate că aș fi putut să parcurg creasta atunci, dar psihic vorbind nu eram gata. Așa cum știți, mi-am început totuși blogul de munte, pentru mine, și e o decizie de care sunt mândră.
Visul de a face creasta Pietrei Craiului a ieșit cu totul la suprafață pe parcursul acestui an (2017-2018). M-am uitat periodic la secvențe filmate, am înnebunit băieții cu "la vară facem Nordica", creasta era gândul care mă motiva instant să merg la sală (well, creasta și semimaratonul)...pe scurt, m-am pregătit cât am putut de bine psihic și fizic. Ajunsesem într-un punct în care niciun articol sau film nu îmi mai putea spune nimic nou. Ca să aflu, trebuia să merg.
Am sunat la Curmătura, dar de data asta am început să sar prin casă de bucurie când am auzit că au locuri, iar ăsta a fost un semn bun. Stai, aveai nevoie de semne bune ca să știi dacă poți merge??? Da. Știam că mai pregătită de atât nu voi fi niciodată, dar nu știam dacă este suficient. Cu 2 zile înainte de plecare, încă îmi transpirau palmele când stăteam în pat și mă uitam la pasaje filmate.
Ni s-au alăturat și Dragoș S (fratele lui Rareș) și Mara. M-am bucurat mult: Cu el mai fusesem în Crai anul trecut și știam că nu o să aibă probleme, iar Mara avea o educație montană solidă din familie. Singura persoană pentru care aveam emoții eram eu. Iar acum, cu grup extins, trebuia să-mi țin caii:)).
Ah, fun fact. A fost prima dată când nu le-am lăsat alor mei hârtiuță detaliată cu ce traseu fac...pentru că nu le-am spus ce traseu fac:)))). Nu aveam nevoie să fie și ei stresați. Le-am zis fugitiv că merg în Piatra Craiului și, printr-o minune dumnezeiască, ei nu m-au întrebat ce fac efectiv. Mama mi-a aruncat așa o privire care mi-a citit în suflet și cred că a înțeles că mai bine nu cere detalii. Mi-a spus doar s-o sun, și dacă e bine, și dacă nu. Am lăsat detaliile la Adi și Sebi.
Fântâna lui Botorog-Prăpăstiile Zărneștilor--Cabana Curmătura (bandă albastră, 2h 40 min)
Prăpăstiile Zărneștilor
Facem dreapta
Drumul forestier din prăpăstii l-am făcut în aprox. 50 de minute, apoi am întâlnit în dreapta indicatoare către cabană (bandă albastră și punct galben, cel din urmă era mai lung). Am pornit pe bandă albastră, dar după puțin timp (10 min?) am pierdut marcajul. Ne aflam pe o potecă bătută bine, dar gps-ul ne arăta că suntem prea aproape de râu. Am supus la vot și am continuat să mergem încă vreo 10 minute până s-a înfundat de tot. Apoi am făcut frumușel cale-ntoarsă până la ultimul semn:)). Am constatat că acesta era pe o piatră de unde continua frumos o potecă (pe care am mers noi ca dudele), dar semnul următor era pe dreapta, într-o urcare pieptișă.
Am urcat destul de abrupt cam 30 minute, apoi am continuat aproape plat până la stână, de unde am mai făcut 20 de minute până la cabană. Deci atenție la marcaj în prima parte! Per total mi s-a părut mai ușor drumul pe aici decât banda galbenă, parcă acolo era urcare destul de continuă până în poiana Zănoaga.
Prin pădure (foto: Matei)
De la stână. Pe acolo vom umbla mâine (foto: Matei)
Ajunși la Curmătura, ne-am luat în primire paturile și apoi am coborât la masă. Ne-am bucurat de plăcintele cu brânză și de atmosfera primitoare a cabanei. Știu că ne-am culcat destul de devreme (10?!). Eu personal am dormit de la foarte prost în jos pentru că am avut mai multe coșmaruri. În cel pe care mi-l amintesc clar se făcea că ne-am trezit la 9:30 (cu 3h întârziere), mult prea târziu ca să mai pornim pe traseu și nu îl puteam amâna pentru că în ziua următoare ploua:)))).
În fine, ne-am trezit la 6:30, am strâns rucsacii și ne-am înfofolit. Mi-am reamintit cât de groaznic e să te speli pe dinți cu apă rece ca gheața de la izvorul din curtea cabanei. Am luat micul dejun sub privirile atente ale cățelului imens și am pornit pe traseu.
Indicatorul din Șa
Am urcat prin pădure până în Șaua Crăpăturii, iar apoi am făcut stânga către Vf. Turnu. Nu după mult timp (aprox. 20 min) ne-a apărut în față zidul de piatră pe care îl știam atât de bine din poze. După un an de așteptare, urma să facem Nordica.
Curiozitate
