URSeala tronurilor: Canionul Valea lui Stan, M-ții Frunții
Data: 27 mai 2019.
Echipa: eu, Dragoș, Rareș, Matei.
Traseu: Valea lui Stan.
Eram într-un exil auto-impus departe de munte, voiam să-mi îndrept toată energia către altceva. Dar trebuie să recunosc că eram puțin depășită de situație și aveam nevoie de o gură de aer proaspăt, metaforic și concret deopotrivă. În acest context, am primit un telefon de la Rareș:
-Dacă ai merge o zi la munte, unde ar fi?
-VALEA LUI STAN!
...mi-a ieșit porumbelul pe gură imediat, căci rămăsese restanță de anul trecut. Sincer, nu am crezut că tura asta se va întâmpla, nu am vorbit cu băieții nimic mai mult decât rândurile de mai sus. Ei au vorbit între ei, ei s-au interesat de vreme, ei au stabilit data, eu nu am fost consultată și nu am impus niciun detaliu. Evident, cu sclipiri de speranță în ochi (și pentru că sunt un control-freak) am verificat imediat prognoza, dar nu le-am spus asta :D. Duminică după-amiază a sunat iar telefonul:
-Ce faci mâine?
-...
-Dacă ajungem la locul de pornire pe traseu, știi tu detaliile pentru mai departe?
-DAAA!!!
-DAAA!!!
Sincer, m-au impresionat foarte tare cu gestul ăsta... Rareș știa în ce ape mă scald și a avut inițiativa, Matei alergase duminică la semimaratonul din Brașov (și știu ce înseamnă să faci un traseu după un astfel de eveniment), iar Dragoș tocmai aterizase pentru o perioadă foarte scurtă în România. Din fericire, ziua aceea cred că le-a depășit și lor așteptările, pentru Dragoș și Rareș traseul a intrat în top, iar ursul întâlnit la final ne-a pus capac tuturor, un capac fericit. Să trecem la redactare deci.
Transfăgărășan--Poiana Călugărița (punct roșu, 3h)
Traseul pornește puțin înainte de Barajul Vidraru, de la o troiță aflată pe partea stângă a drumului, acolo am lăsat mașina. Cel mai bine e să căutați pe google maps "Valea lui Stan River". Atenție! Există și o localitate cu același nume care se află în altă parte, să fiți siguri că nu ajungeți acolo:)) (noi era să ne luăm o mică țeapă, ne-am prins la timp că Râmnicu Vâlcea nu este Curtea de Argeș, #Dragoș, sper că te simți).
La început de traseu
Aia e gheață
Unde a făcut aparatul meu baie
Într-un univers paralel
1. Delicat
2. Metehne vechi (ambele foto: Matei)
Traseul își justifică cele 7 semne de exclamare de pe hartă destul de repede. Ne-au întâmpinat întâi niște scări mici, înclinate, de jucărie aproape, dar acestea s-au transformat pe parcurs în scări lungi, verticale, în trepte aflate la mulți metri deasupra apei, traversări la stâncă pe scoabe și multe cabluri. M-am încăpățânat să-mi țin aparatul la gât, nu voiam să ratez nici un cadru mișto, așa că la trecerile pe lângă cascadă nu a fost ferit de apă, și a pupat de câteva ori trepte sau stânci. Dar nu l-am luat ca să stea ca panseluța în borsetă, și el știe asta:p.
Mostră de traseu
Se vede entuziasmul și scara din spate
Matei
Dincolo de umbre, se vede fericirea (foto: Matei)
Dragoș și podul (foto: Matei)
Natura a fost destul de drăguță și a permis ca nebuniile de pe traseu să fie ordonate într-o ordine crescătoare a dificultății. Nu de alta dar nu știu cum aș fi reacționat dacă vedeam ca prim obstacol scara aia verticala din poza de mai sus:)). Când am ajuns la ea, eram deja încălziți, cu ceva adrenalină în sânge. Știu că mi-am luat suficient timp pentru fiecare pas deși, la naiba, eram obligată să mă uit în jos..."Ai făcut Nordica, poți să faci orice, doar nu o să fii toantă să-ți dai drumul la mâini, hai ușurel", îmi spuneam singură.
Pas cu pas, cum zice poetul
Pentru mine cele mai tari părți au fost traversările la stâncă, ofereau cadre spectaculoase și îmi aminteau de bouldering. Parcă eram niște omuleți într-un joc pe calculator, mereu apărea câte un obstacol de depășit, iar la final a trebuit să ne întâlnim cu boss-ul suprem, ursul (râdem, glumim)...
Privire de ansamblu pentru ce ne așteaptă
Aici a murit un pantofar
Dragoș deschizând drumul (ca întodeauna)
Și băieții cu Klopp
Yey!
Lanțuri și scoabe
Partea neplăcută a acestui traseu este că stâncile umede sunt raiul râmelor (băieții susțin că nu erau râme pentru că aveau piciorușe, dar înțelegeți voi ideea). Îmi pare rău că trebuie să subliniez asta, dar trebuie să fii atent unde pui mâna, sau piciorul, sau fundul în unele cazuri, pentru că sunt șanse foarte mari să te mai gândești o dată dacă locul respectiv e priza pe care ți-o dorești. Acum că sunt în siguranță, pot să mărturisesc că la un moment dat îmi era foarte frică ca gentleman-ilor de lângă mine să nu le vină vreo idee de clasa a 5-a, nu de alta dar îi cunosc...
Ce nebunie, vedeți scara din spate?
Zici că-i montagne russe!
Levitând
Aici am fost filmată în slow-mo, de parcă aș fi avut cine știe ce viteză:))))
Haida!
Attention whore:))
Diafan (foto: Matei)
Transport paralel:) (foto: Rareș)
...către cer
Dar canionul are un sfârșit, iar acesta ne-a găsit cu picioarele în râu. Apele erau destul de umflate și ne-am trezit în fața lui fără să știm ce să facem. Cred că ar fi ieșit o poză genială dacă ne surprindea cineva fețele atunci când ne uitam cu jind la bulina de pe partea cealaltă:)). Băieții s-au gândit să caute pietre mari pe care să le arunce în râu, să poată traversa pe ele, dar nu asta era soluția.
Arătându-le cum se face
Domnișoarele nu vor sa-și ude piciorușele
Zgomot!
A trebuit să traversăm râul de 3 ori. Până la urmă Dragoș și Matei au trecut de fiecare dată fără să-și scoată bocancii, dar le-a luat puțin mai mult timp.
Încă 15 minute
Corola de minuni
Piticii
Se pare că traseul fără vârf ne-a pus în dificultate...unde facem selfie-ul, dar mai ales unde deschidem Pepsi-ul? Am făcut asta în Poiana Călugărița.
Selfie-ul de...vârf?!
Poiana Călugărița--Barajul Vidraru--Mașină (punct roșu, 2h)
Am pornit în continuare pe punct roșu, într-o coborâre prin pădure care a durat 30 de minute. Apoi am ajuns la un forestier, și am dat de un canton părăsit.
După încă 50 de minute am ajuns la Barajul Vidraru.
Primăvara vine cu o explozie de boboci
În paragină
De pe podulețul ce traversează lacul Vidraru
Mai așteptăm puțin topirea zăpezii...
Vedem luminița!
Mult verde praz
De la Vidraru am continuat încă 25 de minute pe Transfăgărășan, adică pe asfalt.
S-au împodobit copacii
Am ajuns cu bine la mașină, ne-am schimbat. Abia așteptam să ajungem în Curtea de Argeș, eram lihniți, așa că am pornit destul de grăbiți pe drumul lung spre casă. Mi-am scos frumos aparatul să văd cum mi-au ieșit pozele, dar nici nu apuc să îl deschid bine că îl aud pe Rareș exclamând: BAI, E UN URS!
UN FUND DE URS!!!!!
Și a oprit mașina. Panică, fericire, poze peste poze și filmulețe. Apoi a băgat în prima treaptă de viteză și ne-am pregătit să-l surprindem din mișcare. Dar am avut câteva secunde în care Rareș a frânat fix lângă el și ne-am privit reciproc...
afslfkjsdklfjaskldfjkasl!!!!
Ce urechiușe are!!!
Intenții pașnice, deci
Apoi s-a întins în iarbă, pesemne că prezența noastră nu îl speria deloc. O ultimă privire și-am accelerat.
Bucureșteni get-beget:)) (foto: Matei)
Pe moment, nu cred că am realizat prea bine ce tocmai se întâmplase, dar acum știu că am fost triplu-norocoși. În primul rând, pentru că nu ne-am întâlnit cu el la dus, altfel probabil că n-am mai fi coborât din mașină pentru traseu:)). În al doilea rând, că nu s-a întâmplat asta pe poteci, iar în al treilea rând, norocoși că l-am întâlnit din mașină, și că am avut șansa să-l vedem atât de aproape de noi, el în libertate, iar noi fiind oarecum în siguranță.
Mi-ar plăcea să spun că am avut o premoniție, că prea era zgomotos râul de pe Valea lui Stan și mereu încercam să ne facem auziți, sau că pădurea de după Călugărița părea un Rai pentru animale. Sau Matei care a zis de vreo 3 ori să ne mișcăm mai repede pe forestier, că sunt urși gunoieri la Vidraru. Sau că am luat foarte în serios anumite rămășițe văzute pe asfalt:))). Dar aș fi ipocrită, pentru că cel puțin eu văd mereu urme de urși, adevărate și imaginare.
Oricum, ca în bancul cu pasagerul care și-a luat o bombă cu el ca să se protejeze (câte șanse sunt să fie 2 teroriști în același avion?)...care ar fi posibilitatea să mai avem încă o astfel de întâlnire vreodată în viață? Morala e clară, de acum nu mai suntem panicați, ne-am trăit evenimentul:)).
Legat de traseu...a fost altfel decât cele de până acum, iar băieților le-a plăcut la nebunie. Îl recomand tuturor celor cu o minimă experiență montană, fără rău de înălțime și cu o formă fizică decentă, desigur, dacă vor să trăiască o aventură super-drăguță la munte. Evident, cu echipamentul potrivit (bocanci).
Închei cu un mulțumesc pentru băieți (subliniez aici că titlul vine de la Matei), pentru organizare și spontaneitate, chiar mi-ați ridicat moralul.
