Tură veche în haine noi: iarna peste vârful Cindrel (2244m)
Data: 18-19 ianuarie 2020.
Echipa: cu ghid (Ilinca Stoenică)
Traseu: Păltiniș--Poiana Găujoara--Vf. Cindrel--Refugiul Cânaia (ziua 1)
Refugiul Cânaia--Șaua Bătrâna--Poiana Muncel--Păltiniș (ziua 2).
Încă de când am pus prima dată piciorul în Cindrel, mi-am dorit să-l vizitez și iarna. Visam atunci la zăpadă mare, chiar mă vedeam lipăind cu rachete pe dealuri, spre vârf. Dar nici în visele mele frumoase n-am bănuit că voi ajunge acolo așa curând (i.e. iarna asta), principalul motiv fiind faptul că cei cu care merg de obicei nu aveau echipament potrivit (la acel moment). Ar fi amuzant de menționat că în vară, am ajuns în Șaua Bătrâna de trei ori: când am mers spre vârf înainte de cursă, în alergarea de la semi, și când mi-am dus sora acolo (va urma).
M-am bucurat ca un copil când am văzut propunerea Ilincăi de tură și m-am înscris. Am fost foarte entuziasmată, aproape că am numărat zilele până la plecare. Am ajuns de vineri seară în Rășinari, cu traista făcută și cu multe provizii. Seara am petrecut-o împreună cu mare parte din grup și am aflat ultimele detalii logistice (și ultimele pățanii ale celor prezenți).
Dimineața ne-a prins pe lângă cratițele cu apă clocotită, preparând ceaiurile. Am făcut o greșeală de care aveam să-mi dau seama mult prea târziu, anume micul meu dejun a constat într-un sendviș și jumătate, mult prea puțin pentru ceea ce avea să urmeze:). După toată forfota de dinaintea unei drumeții, pe la ora 9:30 am fost gata de pornit pe traseu, cu tot cu spikeșii prinși pe bocanci.
Cărarea era bătătorită, cu multă gheață. Eram încântată să-mi folosesc crampoanele la putere maximă, să observ câtă încredere am în pașii pe care-i fac. Pe măsură ce ne afundam în pădure, îmi aminteam cu drag de semi. De cât de greu îmi fusese pe acolo, cum îmi ieșea inima din piept, gelul care m-a salvat. Mi-a plăcut să recunosc particularități ale traseului...băncuța de piatră era acum ascunsă sub zăpadă, dar râul era tot acolo, soarele bătea încă frumos într-un anumit luminiș, curba aceea la stânga care anunță apropierea de poiană ne-a întâmpinat la fel de impertinentă:). Ce mai, un drum plin cu bucurii!
Aliniați prin pădure
Urcare prin Poiana Găujoara
Luptând cu zăpada
Mărunței
Vedere din Șaua Bătrâna
Până în Șa și chiar mai departe, lucrurile au mers strună. Mergeam destul de bine, dar pierdeam mult timp cu făcutul pozelor (până îmi scoteam eu mânușile și tot tacâmul...). Însă peisajele erau superbe și nimic altceva nu conta!
Șaua Bătrâna--Șaua Șerbănei--Șaua Niculești--Vf. Cindrel (~4h 30min , bandă roșie)
Urcând Rozdești-ul: privire înapoi și înainte
Peisaj pestriț
Aia-s eu
Omătul alterna cu zone largi de pământ înghețat. Poate că pe potecă nu era iarnă 100%, dar temperatura scăzută și vântul ne-au amintit constant în ce anotimp ne aflăm. De aceea, pauzele erau reduse la minim, iar din cele 5 activități posibile (ceai, sendviș, dulciuri, poze, toaletă), puteai face maxim 2. Apoi porneam iar la drum, în pași de furnicuțe vrednice😊.
Zoom pe Munții Lotrului
Detaliu: Refugiul Cânaia
Un stâlp strâmb, iar în spate de tot se vede vârful
Undeva pe aici am început să mă mișc foarte prost. Eram total expuși vântului care bătea urât, iar eu am început să resimt orele de traseu în care n-am mâncat nimic substanțial. Dar bețele cântau de mama-focului (cine știe, cunoaște😁), măcar ele se simțeau bine colo-așa. Ce ironie, mă gândeam la zilele acelea multe în care mi-am dorit să fiu fix acolo, pe platou, aproape de vârf, dar în minutele acelea aș fi vrut să fiu (oriunde-)altundeva, în cabană, sau în orice caz, lângă un calorifer.
Soare, zăpadă, pietre
Vântul era prea mult și n-a încăput în poze
Vântul era prea mult și n-a încăput în poze
Urcările nu mai conteneau. Când ajungeam în vârful unui deal, vedeam în fața noastră unul și mai abrupt, puteam doar să speram că Cindrelul e bine ascuns fix în spatele acestuia. Sincer uitasem din vară până acum cât de terminatoare-psihic poate să fie porțiunea aia. Avusesem grijă într-o pauză să-mi strecor un pumn de ursuleți Haribo în buzunarul gecii, și mă opream din când în când gâfâind să-i vânez. A fost nasol momentul în care am scos mânușa iar ca să caut jeleuri și n-am mai găsit. (Să-mi dau rucsacul jos si să scormonesc după mâncare nu era chiar așa simplu, mi-ar fi înghețat mâinile instant de la vânt.)
A mai fost o fază amuzantă, undeva înainte de a atinge maximul de oboseală. Ne-a spus Ilinca că mai este cam o oră până pe vârf, și ne-a întrebat ce facem, dacă suntem ok să urcăm sau să-i dăm în jos spre cabană. Am zis că pot, dar nu era vocea mea:)))...
A mai fost o fază amuzantă, undeva înainte de a atinge maximul de oboseală. Ne-a spus Ilinca că mai este cam o oră până pe vârf, și ne-a întrebat ce facem, dacă suntem ok să urcăm sau să-i dăm în jos spre cabană. Am zis că pot, dar nu era vocea mea:)))...
Nu vedeam chiar alb-negru, dar nici în nuanțe de roz
În sfârșit aproape
Când am văzut Crucea în depărtare, am mulțumit Cerului, mi-a fost clar că o să ajung pe vârf. M-am mai ambiționat puțin, dar nu prea mult:)).
Câmpuri de gheață
De pe vârf
Primul lucru pe care l-am făcut pe acolo a fost să umblu în rucsac după dulciuri. Am înfulecat (asta e cea mai potrivită expresie) un croisant și o prăjitură Rom, plus două cănițe de ceai fierbinte. Mi-au înghețat mâinile destul de repede, dar am putut schița un fel de zâmbet la pozele de vârf, și am pornit. Cum unde?
Spre mult-dorita ciorbă de la Cânaia😊!
Spre mult-dorita ciorbă de la Cânaia😊!
Frații mai stâncoși, Făgărașii
Vârful Cindrel--Refugiul Cânaia (bandă roșie+triunghi albastru, 1h)
Culmi din Apuseni abia creionate
Ce bine a fost când ne-a răsărit acoperișul roșu al cabanei în față! După zornăiala crampoanelor scoase, ne-am adjudecat paturile cu o veselie greu de stăpânit. Ne-au așteptat camere calde, cu foc făcut în sobe și lemne tăiate. Nu după mult timp ne-a chemat Doru, cabanierul, la cină. Așa că am migrat cu toții către sala de mese. Completasem încă din București un tabel excel cu felurile de mâncare pentru care optează fiecare. Așa organizare mai rar, doar la Cânaia și la Suru am întâlnit metoda asta:). Cabanierul cară mâncarea cu spatele, așa că trebuie să știe exact câte porții are de gătit în weekend.
Seara e decurs aproape liniștit (cine știe, cunoaște😊). Am fost foarte încântată că Doru ne-a recunoscut...i-am povestit că între timp am ajuns și la Suru (așa cum promisesem), cu grup mare-mare si pestriț. Ne-am petrecut seara împreună, cu vorbă și râsete, cu câte un pahar de vin fiert aburind în față. Iar dacă nu aici, nu știu unde să zic...băi, atmosferă de cabană ca la Cânaia, nicăieri nu e!!! De aia mi-am dorit să ajung și iarna, de aia sper să ajung iar la vară (cu noobi cu tot), și când s-o mai putea!
Și puțin haos
Despre o noapte călduroasă
Noaptea a fost destul de cald și am apucat să dorm doar în reprize, dar știți vorba aia, suferă baba pentru munte, nu-i problemă:).
Răsăritul la Cânaia
Fără să-mi propun neapărat, am reușit să prind răsăritul din fața cabanei. Am mâncat o super-omletă cu de toate (ediția Suru îmbunătățită :D), și ceva dulciuri, că de, învață omul din greșeli. Am făcut câteva poze de grup cu Doru (și al lui tricou cu Sabaton:D), ne-am luat la-revedere și-am pornit la vale (de fapt la deal, că e puțin de urcat până în Șaua Șerbănei).
Refugiul Cânaia--Șaua Bătrâna (3h 15 min, cruce roșie)
Ca pinguinii 🐧🐧🐧
Invazie de nori
2. Ghida noastră:)
Ce frumuseți lăsăm în urmă...(centru-dreapta, cel mai îndepărtat este Vf. Cindrel)
Ne fură peisajul!!
Și încă vreo 30 de poze cu mici variații:))
Șaua Bătrâna--Poiana Muncel--Păltiniș (~2h, bandă roșie+triunghi roșu)
Detaliu
Vise și planuri:D
Era o dimineață de iarnă superbă, blândă ca vreme și bogată în peisaje fantastice. Exact cum e mai bine! Nu-mi venea deloc să mă grăbesc...mă gândeam la săracii oameni de jos, din orașe, care-și spun ca e înnorat...iar noi eram acolo sus, admirând Făgărașii înconjurați de o mare spumoasă!
Spre Poiana Muncel
Indicatoare: primele două cu 10 minute înainte de Poiana Muncel, ultimele din poiană
Am ajuns cu bine jos și cu câteva învățăminte. În primul rând, dacă te știi alergic, să ai MEREU cu tine medicamente specifice (asta o știu din Buila). De asemenea, dacă te știi alergic, pentru numele Domnului, nu te atinge de feluri de mâncare ce conțin acel alergen, indiferent dacă-l vânezi și-l lași deoparte. Mai mult, dacă te știi alergic, și ghidul trebuie să afle asta, înainte de tură. În al doilea rând, ia un mic dejun bogat, mai ales dacă e iarnă. Condițiile de pe traseu s-ar putea să nu-ți permită să tragi pe dreapta pentru sendviș oricând. Și fără benzină suficientă s-ar putea să te chinui mult inutil.
...
Pentru mine, traseele sunt precum cărțile. Dacă am terminat astăzi Procesul, n-o să o mai încerc și peste o lună, sau peste 5 luni. Poate peste câțiva ani, DA, ca să o văd cu ochi diferiți, să am o altă perspectivă. Așa și cu potecile. Mereu am încercat să văd vârfuri/masive/locuri noi, care să-mi aducă ceva în plus față de tura anterioară (deși îmi e foarte clar că un același traseul poate fi o experiență foarte diferită chiar de la o zi la alta).
Cindrelul este o excepție. Și excursia asta (în particular) îmi e foarte dragă, a fost o bucurie imensă pentru mine să văd acest masiv îmbrăcat cât de cât în iarnă.
Așa că mulțumesc ghidei noastre Ilinca și întregului grup pentru experiență. Sper să ne revedem cu bine pe munte! Ilinca a fost foarte drăguță și înainte de tură, i-a dat multe sfaturi utile și sugestii unui prieten, legat de alegerea unei perechi potrivite de bocanci de iarnă. Despre ea am mai vorbit aici (într-o altă tură și mai dragă mie😊).
Poza oficială de vârf
PS: Nu pot să nu remarc cât de ciudați sunt oamenii. Acum sunt închisă în casă. Și aș da aproape orice să fiu acolo sus, pe platou, să mă bată vântul, să-mi fie oricât de foame, să mă doară genunchiul, și să trag de ultimele firicele de motivație ca să mai fac un pas, și încă unul, și încă unul...
