"Pe Poteci" (II): Covorul roșu spre Vf. Piatra Dragoslavelor, Leaota

Data: 21 octombrie 2018.

Echipa: cu ghid (Ioan Stoenică).

Traseu: Dragoslavele--Vf. Piatra Dragoslavelor (1434m)--Dragoslavele.

Continuarea acestui articol. Micul dejun cu produse locale de la tanti din gradină a fost bine-venit, iar cănița cu lapte fierbinte mi-a dat energie să înfrunt vremea de afară: o dimineață cețoasă, rece, cu umiditate crescută. Eram destul de zgribulită când am pornit cu mașinile către Dragoslavele.

Îmi place mult această filosofie că drumul spre munte trece prin sate (articol al lui Ioan Stoenică): orășenii se pot bucura de produse proaspete și gustoase, iar localnici au șansa de a-și îmbunătăți traiul de zi cu zi. Mă bate gândul să implementez și eu această idee în călătoriile cu grupul meu, cât de curând.  

"Veșnicia s-a născut la sat" (L. Blaga)

Dragoslavele--Vf. Piatra Dragoslavelor (triunghi albastru, 2h 40)

Noul grup s-a format în punctul de pornire pe traseu. Spun asta pentru că a doua zi pe munte a adus împreună câțiva oameni din ziua precedentă și alții cu forțe proaspete. Am pornit în pas constant către vârful Piatra Dragoslavelor=vârful Vârtoapele. Drumul șerpuiește inițial printre curțile sătenilor. La intersecția din a doua imagine, am cotit dreapta pe triunghi albastru, lăsând celălalt drum pentru întoarcere. 

 1. Indicator la început de drum

2. Piatra Dragoslavelor, intersecție de drumuri

Toamna pe dealuri

Șerpuind

Printre ramuri

Pastel

Covor de frunze arămii

Privire înapoi: Calea regală

Imaginile de mai sus erau copleșitor de frumoase în realitate. Mi-am dat seama că desenele alea pe care mi le făcea mama pentru școală în clasele mici chiar se regăsesc în natură, mai frumoase și mai vii...se pare că așa arată cărările de munte toamna. Pe de altă parte, urcușul pe un strat consistent de frunze nu e chiar așa draguț...mi-ar fi fost de folos bețele de trekking. 

Casa vulpilor

Se poartă arămiul

După porțiunea de pădure, am făcut o mică pauză. A urmat apoi o urcare destul de abruptă cu ceva grohotiș care a scos sufletul din mine:)), a fost o surpriză interesantă. Poteca de creastă nu este expusă, ai mult loc să te desfășori și prăpastia e ascunsă de stânci. Dar totul este în urcare, așa că îți simți mușchii lucrând binișor.

Un zoom cam încețoșat

Nava spațială de păducel

Mostră de creastă

Pestriț

În bătaia vântului

Pe vârf

Detaliu

Pe vârf am făcut o pauză lungă în care am vorbit o grămadă de chestii interesante. Am încercat să înțeleg cam care-i treaba cu drumețiile de iarnă, ce fel de haine sunt necesare, ce investiții obligatorii trebuie făcute. Am fost fericită să constat că am cam tot ce-mi trebuie pentru a-mi extinde activitatea și pe zăpadă, în drumeții ușoare. Dacă mă voi împăca bine cu ele, probabil că voi investi într-o pufoaică și în niște încălțări mai potrivite. Vom vedea.

Apropo de echipament, e momentul potrivit să fac o mărturisire...ce făcea Cipriana târziu în noapte înainte să plece? Își cumpăra pantaloni de trekking:)). M-am gândit că dacă merg în trening (ca de obicei) sau, mai rău, în blugi, o să fiu lăsată jos lângă mașini, cu pantofarii de rând. Așa că pe ultima sută de metri, m-am dat de 3 ori peste cap ca să arăt și eu cât de cât a om de munte (și probabil că am reușit, până când am scos sticla de Pepsi pe vârf😁, mulțumesc băieților pentru educația aleasă) (Bine, ar mai fi și bețele de trekking care îmi lipseau...s-ar putea ca în viitorul apropiat să le mai dau o șansă).

Am auzit povești despre munți sălbatici, creste înierbate sau în care te poți tăia, nopți sub cerul liber, întâlniri miraculoase, aventuri de suflet. Știu că ceva din mine țipa destul de des: vreau și eu să merg acolo! Vreau și eu să dorm așa! Vreau și eu să simt asta, vreau și eu să... Lista planurilor mele pentru călătorii din viitor s-a mărit considerabil.

Vf. Piatra Dragoslavelor--Dragoslavele (triunghi albastru până la indicatoare, apoi punct albastru, ~2h)

Prin pădure

Coborârea prin pădure mi-a adus un entuziasm copilăresc și o bucurie enormă. Pentru că am început să văd (cu puțin ajutor inițial din partea lui Ioan) puiuți de brad...mulți, sute, peste tot! Nu-mi vine să cred cum dintr-o plăntuță așa firavă, care crește greu, câte un nivel pe an, iese un copac așa impunător. Am atins cu degetele primele ace, și m-am gândit cu groază că în curând un strat gros de zăpadă va sta deasupra. Dar probabil că așa se formează copacul cel puternic, nu? Câte asperități ale naturii trebuie să înfrunte...

Puiuți de brad (1 an, 2 ani, 3 ani și mai mulți)

Indicatoare

La marginea pădurii am hotărât să ne abatem puțin de la potecă, să mergem către un deal mai înalt pentru a vedea mai bine ce ne înconjoară. După micul ocol și muuulte poze am revenit pe potecă, am ajuns la căpița pozată dimineață și am șerpuit iarăși printre gospodării.

Spre deal: privire înapoi

Printre gâlme

Câte culori...

Natura-i cel mai talentat pictor

Frumusețe într-o căpiță (foto: Ioan Stoenică)

O ultimă privire către Piatra Dragoslavelor

La pas

Când știu că am cam 5 excursii pe an/vară pentru munte, încerc să găsesc trasee cât mai speciale, pe care vreau să le văd urgent. Am încercat să-mi îmbogățesc experiența montană aducând mereu ceva nou, luând în calcul bineînțeles dacă suntem pregătiți noi ca grup (i.e. prietenii) (și-am sfeclit-o doar o dată): o brână mai expusă, un vârf mai înalt, alt vârf înalt:)), o grupă nouă de munți, un traseu mai tehnic, un semimaraton, mai multă sălbăticie, un canion, dormitul la cort. Nu am procedat așa din orgoliu, ci dintr-o curiozitate copilărească. Cred că e natural ca atunci când descoperi lumea muntelui să fii cumva atras de înălțimi (mai pe șleau așa, să visezi la Moldoveanu când tu ești pe potecă-n Jepii Mici cu tricou de bumbac și hanorac cu urechiușe). 

Probabil că dacă nu aș fi avut parte de această excursie, Vârful Piatra Dragoslavelor l-aș fi savurat cu grupul meu abia peste vreo 10 ani, și ar fi fost păcat. Sigur, strategia mea de alegere a potecilor de vară nu se va schimba radical (chiar vreau să parcurg urgent câteva trasee din categoria primului paragraf), dar mi-am deschis sufletul și către alt gen de experiențe, poate mai domoale ca înălțime, dar cu alte calități. E minunat să mergi în tihnă pe un traseu mai puțin populat. Sigur, mi-ar fi plăcut ca vârful să nu fie înconjurat de ceață, să pot identifica de acolo alte masive, dar nu mă pot plânge...toamna e spectaculoasă.